În după amiaza zilei de 20 iunie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a poposit în mijlocul credincioșilor din Târgu Ocna.
Prezența ierarhului s-a datorat împlinirii a 74 de ani de la așezarea în Biserica Precista, a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva (24 iunie 1947), în contextul amplei procesiuni desfășurată în lunile mai-august, în întreaga Moldovă.
Întâmpinat de un sobor de preoți din localitate, ierarhul a adus spre închinare, de la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”- Onești, un veșmânt ce a îmbrăcat moaștele sfintei Cuvioase Parascheva.
Bucuria a fost prelungită de hirotesia întru iconom stavrofor a celor doi cucernici preoți slujitori la istoricul Altar al Ocnei, Valentin Cojocaru și Andrei-Silviu Neicu.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat lucrarea Sfântului Duh în viața Bisericii și a creștinului.
Alături de părintele protopop Ioan Bârgăoanu, cei doi preoți au mulțumit Înaltpreasfintiei Sale pentru binecuvântare, rugăciune și lucrarea mâinilor. Toți credincioșii participanți la eveniment au primit iconițe ale Sfintei Parascheva, precum și ofrande pregătite de parohie.