Ziua de 4 noiembrie are o rezonanță aparte în calendarul evenimentelor care reflectă viața cultural-religioasă a personalităților ecleziastice din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, care au marcat timpul lor lăsând moștenire posterității profilul cucernic al arhiereului, învățător al cuvântului evanghelic, neobosit misionar și vrednic slujitor, cu timp și fără timp,  în „via Domnului” încredințată de Hristos, Arhiereul cel veșnic.

Evenimentul de astăzi, ce încununează împlinirea a șapte ani de când cel de-al 76-lea ierarh care a păstorit pe scaunul vlădicesc de la Roman a trecut din timpul convențional, în veșnicia lui Dumnezeu, a fost marcat de pomenirea în cadrul Sfintei Liturghii a șirului de ierarhi ce au asigurat neîntrerupt  paternitate spirituală credincioșilor din Eparhia Romanului și Bacăului, de-a lungul a peste 600 de ani de istorie ecleziastică.

În atmosfera liturgică solemnă prilejuită de acest moment comemorativ, soborul slujitorilor a înălțat rugăciuni de pomenire în Catedrala arhiepiscopală închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, sub protia Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care, la final, a adresat celor prezenți cuvânt de pioasă aducere aminte în care a reliefat câteva dintre darurile pe care le-a avut venerabilul arhiepiscop Eftimie:

Oamenii au daruri felurite și dacă privim în istoria Arhiepiscopiei Romanului, cea care are mai bine de șase veacuri de istorie, vom descoperi chipurile unor ierarhi cu viață sfântă, alții cărturari, scriitori, cronicari, alții buni administratori, chivernisitori ai casei lui Dumnezeu. Printre acești 77 de ierarhi ai Eparhiei Țării de Jos a Moldovei, cu reședința la Roman, Preasfințitul Eftimie, devenit arhiepiscop la vârsta de  95 de ani, a avut câteva daruri speciale. În primul rând consider că a fost blând și smerit cu inima împlinind cuvintele Mântuitorului: „Învățați de la Mine că sunt blând și smerit cu inima” (Matei 11,29). A avut darul prieteniei pe care l-a cultivat încă din vremea studiilor seminariale și apoi teologice. Astfel, el a fost prietenul apropiat al Patriarhului Teoctist încă din vremea seminarului de la Cernica. De asemenea, a fost prieten cu arhiepiscopul Râmnicului, Gherasim, colegul său, care și el a trecut la Domul la vârsta de 99 de ani. A avut și alți prieteni printre monahi în perioada când a viețuit la mănăstirile Slatina, Bistrița, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, și în alte locuri pe unde a trecut, căutând să facă mereu bine. A avut și alte daruri, între care amintim faptul că a fost primitor, binevoitor, deschizând larg ușile reședinței sale și ale eparhiei pentru oaspeți care erau în trecere sau care s-au stabilit aici în vremuri de încercare pentru ei, cum a fost arhiepiscopul Adrian Hriscu. Cea mai mare calitate a lui a fost bunătatea inimii, împlinind aceasta din dorința de a se asemăna cu Dumnezeu. Credem că Arhiepiscopul Eftimie Luca a dus cu el la Dumnezeu multe fapte bune și s-a întâlnit cu prietenii săi, cu mulțimea monahilor, pe care i-a ajutat, de la care a învățat și cărora le-a și scris viața.

După momentul liturgic, alți patru ierarhi s-au adăugat în rugăciune săvârșind slujba Parastasului pentru sufletul ierarhului de pioasă amintire Eftimie Luca. Soborul ierarhilor din care au făcut parte PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, PS Ignatie, episcopul Hușilor, PS Andrei, episcopul Covasnei și Harghitei, în frunte cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, într-o atmosferă de adâncă trăire și cucernică sobrietate, a înălțat rugăciuni de iertare pentru fratele întru slujire arhierească trecut în veșnicia lui Dumnezeu, Eftimie Arhiepiscopul, după patru decenii de vrednică slujire și aproape 100 de ani de viață.

În cuvântul adresat preoților și credincioșilor, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan a vorbit despre virtuțile generației din care a făcut parte Arhiepiscopul comemorat, despre bunătatea sa proverbială și despre suferințele Bisericii din acele timpuri:

Acum șapte ani, din mila lui Dumnezeu, după o viață frumoasă și mult ostenitoare, robul lui Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Părinte Eftimie a pășit în veșnicia, slava și măreția Împărăției Preasfintei Treimi. El a făcut parte dintr-o generație minunată, generația părinților Teoctist Patriarhul, Gherasim Arhiepiscopul, Pimen Arhiepiscopul. O generație născută și educată în prima parte a veacului trecut, crescută duhovnicește în sfinte mănăstiri în perioada interbelică. Apoi, în perioada cea grea a regimului de după război, a dus crucea misiunii Bisericii în context ostil, cu foarte multe greutăți, încercări și obstacole. Această generație avea înrădăcinată în ființa ei duhul Sfinților Părinți și, de asemenea, o anumită încredințare în lumina lui Dumnezeu. Adesea vorbeau între ei spunându-și unul altuia că lumea nu începe cu ei și nu se încheie cu ei. Aveau conștiința că sunt doar o verigă din lanțul cel mare, minunat și tainic al istoriei, lucru și stare sufletească ce le-a oferit o anumită negrabă, o liniște și încredințare în lumina lui Dumnezeu. El face parte dintr-o generație de arhierei care a lăsat în urmă acest sentiment al bunătății. „Ai fost un om bun Părinte!” era cuvântul și starea sufletească a credincioșilor eparhiei acum șapte ani, în această catedrală, în fața trupului Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Eftimie. El a plecat la ceruri, iar de acolo, din înălțime, privește spre Eparhia sa, se bucură de faptul că viața misionară, duhovnicească și edilitară continuă sub oblăduirea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, se bucură și văzându-vă pe dumneavoastră și pe noi în această catedrală, nu departe de mormântul unde odihnește întru așteptarea învierii. Din înălțimea cerului el ne spune: „Nu vă pierdeți nădejdea, eu am trecut prin vremuri grele! Nici vremurile voastre nu sunt ușoare. Aveți încredere în Dumnezeu! Păstrați unitatea Bisericii, căci toate celelalte se pot împlini. Fiți buni, iertători, generoși, căci aceasta este zestrea cu care ne prezentăm înaintea lui Dumnezeu”.

După cuvântul Părintelui Mitropolit Teofan, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre recunoștința pe care fiii și fiicele eparhiei o poartă Ierarhului comemorat, dar și despre virtuțile care au constituit în timp chipul său duhovnicesc, devenit model pentru creștinii de astăzi, în contextul greutăților și încercărilor de orice fel:

Doresc să aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru faptul că am fost cei care ne-a rânduit Dumnezeu să fim în preajma acestui om minunat care a marcat timpul său ca nimeni altul. Acesta nu a fost unul tocmai propice pentru Biserică, ci a fost un timp de nestatornicie, de nesiguranță și de teamă care se instala în sufletul fiecăruia.

Eftimie Arhiepiscopul a fost cel care a întărit pe fiecare cu chipul său iconic care totdeauna era zâmbitor, dar care purta și greutatea datoriei pe care o avea fiind foarte conștient față de ierarhii Sfântului Sinod, față de preoți, de călugări și călugărițe și față de bine credincioșii creștini ai acestei Eparhii. Înaltpreasfințitul Eftimie a știut să răscumpere timpul, adică să transfigureze vremea căci zilele rele au fost, sunt și vor fi.

El a fost un model care dădea nădejde și încredere indiferent de circumstanțele timpului care se derula. Nu mai este aici de șapte ani, dar memoria lui este vie. De la înmormântare și până acum șiruri neîntrerupte de preoți și credincioși vin și țin candela aprinsă permanent, iar florile nu s-au ofilit niciodată pe mormânt. Acest popas duhovnicesc pe care îl marcăm astăzi nu este un sfârșit, ci un nou început al cinstirii înaintașilor. Doar așa înseamnă că ridicăm cărămida cea vie dăruită nouă de Providență ca să o punem la edificiul spiritualității înaintașilor noștri. Sufletul lui este așezat în Grădina Raiului și se bucură cu toți drepții și cu toți ierarhii unde participă la Liturghia cosmică ce este slujită de Arhiereul cel veșnic, Mântuitorul Iisus Hristos, cel pe Care L-a iubit pe pământ și cu Care s-a întâlnit în Cer, și sper că Hristos s-a recunoscut în el și în faptele pe care le-a făcut pe pământ, în viața aceasta.

Apoi, soborul slujitorilor, în glas de cântări funebre și sunet de clopot, acompaniat de credincioși cucernici, s-a deplasat în procesiune, din Catedrala arhiepiscopală spre mormântul ierarhului comemorat, aflat în latura de NE a incintei Centrului eparhial, acolo unde se odinesc alți doi vrednici ierarhi ai Romanului, arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul și episcopul Lucian Triteanu. Aici, la căpătâiul Arhiepiscopului Eftimie cel Bun a fost săvârșită slujba Trisaghionului, care a încheiat evenimentul comemorativ din această zi,  înscriind o pagină de cronică ecleziastică, ce va rămâne reper spiritual pentru istoria Eparhiei Romanului și Bacăului.