Duminică, 30 Mai 2021, în Parohia Siretu a fost sărbătorită Ziua Copilului prin jocuri care au format activitatea denumită „Hristos în mijlocul copiilor!”
După Sfânta Liturghie în cadrul căreia au participat copiii și mare parte dintre ei s-au și împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, un mic grup de copii ai parohiei au intonat câteva cântece pascale, bucurându-se de aprecierea tuturor celor prezenți la slujbă. După aceasta, cei mici, alături de părinții lor au mers în casa de prăznuire unde au gustat din cele pregătite de către preotul paroh Răzvan-Dimitrie Radu cu ajutorul oamenilor de bine ai parohiei care au răspuns cu bucurie acestei inițiative.
Activitatea a avut ca protagoniști 45 de copii, fii ai satului și elevi ai doamnei Mirela Benedic, profesor de Religie Ortodoxă la Școala din comuna Letea Veche. După cele câteva ore petrecute alături de părintele, doamna preoteasă, cadre didactice, părinți și voluntarul Maria Ciuche, tinerii s-au așezat pentru a asculta un cuvânt bun din partea păstorului lor. Acesta a apreciat implicarea copiilor în cadrul acestor jocuri de echipă, de cooperare și mai ales de comuniune, reliefând zidirea și formarea pe care o aduc astfel de activități în devenirea fragedelor caractere.
Prin această întâlnire s-au pus bazele unui Centru de tineret care va forma religios-moral copiii parohiei și care va răspunde în același timp nevoii copiilor de a fi liberi, de a se juca și de a-și trăi copilăria într-un cadru frumos, nobil având repere valoroase care le vor modela caracterele în duhul moralei creștine și în spiritul unei societăți civile demne și corecte.