Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2017 „Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului”.
Între Protopopiatul Onești și Penitenciarul Spital Tg. Ocna este semnat un protocol de colaborare care prevede ajutorul persoanelor private de libertate custodiate pe parcursul executării pedepselor, dar și sprijin pentru punerea în libertate și reintegrarea în societate. Astfel, în data de 24 decembrie un sobor de preoți sub protia părintelui protopop Ioan Bârgăoanu a săvârșit o slujbă de pomenire a martirilor care au suferit în acest penitenciar.
În Ajunul Crăciunului, duminică, 24 decembrie 2017, după Sfânta Liturghie, în fața camerei 4, acolo unde odinioară își dădea sufletul Arhimandritul Gherasim Iscu, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, părintele protopop Ioan Bârgăoanu, însoțit de un sobor de preoți din localitate, a oficiat sfințirea și binecuvântarea unor plăci comemorative cu numele martirilor și mărturisitorilor din penitenciar.
Cu această ocazie a fost oficiată și o slujbă de pomenire a acestor vrednici înaintași care au mărturisit cu tărie credința în vremuri tulburi. A fost cinstită cu precădere memoria părintelui Arhimandrit Gherasim Iscu, starețul Mănăstirii Tismana, de la a cărui trecere la ceruri s-au împlinit 66 de ani.
Alături de părintele Gherasim au suferit, în aceeași cameră 4, Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și alți mărturisitori ai credinței strămoșești. În acea noapte de Crăciun, când mulți se pregăteau să-L primească pe Pruncul Iisus în ieslea sufletelor lor, Hristos Se năștea în inima unui torționar comunist, Vasilescu, torționar care odinioară îl torturase la canal pe părintele Gherasim. S-a spovedit și a primit Sfânta Împărtășanie de la același părinte. În acea noapte de Crăciun au plecat spre Cer împreună, precum odinioară tâlharul de pe cruce alături de Mântuitorul. Trebuie cunoscut faptul că în penitenciarul din Târgu-Ocna au suferit deopotrivă mulți preoți și mireni, elementul creștin fiind cel care i-a ajutat să treacă peste greutăți.
La slujbă au participat și numeroși deținuți care au aflat multe despre cei care nu mai sunt și care au pătimit în celulele ocupate astăzi de ei. La final au fost împărțite daruri deținuților, constând din bunuri alimentare.
„Azi Craciunul s-a mutat
Din palat la închisoare.
Unde-i Domnu-ntemnițat.
Și copilul cel din zare
A venit la închisoare
Să trăiască praznic mare.”