Slujbă de pomenire pentru Părintele Marius Gabriel Bărăscu, la 5 ani de la trecerea sa la cele veșnice

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, miercuri, 7 August 2024, la Biserica ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Parava, a avut loc pomenirea Părintelui Marius Gabriel Bărăscu, la împlinirea a 5 ani de la trecerea sa la cele veșnice.

Astfel, un sobor de preoți, diaconi, psalți și credincioși, alături de pr. Ilarion Mâță, Consilier eparhial și de Părintele Protopop Alexandru Grigoraș, sub protia părintelui Arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, a săvârșit Slujba Parastasului la mormântul celui care a păstorit timp de 4 ani această comunitate.

În cuvântul de la sfârșitul slujbei de pomenire, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a vorbit despre viețuirea în Hristos a părintelui Marius Gabriel:

Părintele Marius atunci când venea la spovedit era transfigurat; atât de profund și de transfigurat era încât era un alt om. Trăia Taina lui Dumnezeu cu totul aparte. Prin cânt a lăudat pe Dumnezeu dar cântatul său nu a fost doar o înșiruire de cuvinte pe note muzicale, ci a fost o rugăciune, o psalmodiere și nu degeaba unii sfinți au primit acest apelativ de „harpă a Duhului Sfânt".

El a fost un instrument în mâna lui Dumnezeu, a fost o harpă la care Dumnezeu a cântat celor care au rămas cuvintele mântuitoare. Așa e când accepți să te lași modelat de olar, așa e când  accepți ca Dumnezeu să fie pentru tine cârmaci cu adevărat! El este autorul iar noi doar instrumentul, o prelungire a mâinii lui Dumnezeu, o lucrare duhovnicească de excepție.

Foarte mulți prieteni de-ai lui, colegi, cunoscuți îl au în pomelnicele lor. Îl întâlnesc aprope pe toate pomelnicele care vin la altar, pentru că mulți l-au cunoscut, l-au iubit și l-au respectat. Atâta vreme cât nu este uitat, trăiește, iar traiul său este unul fericit. Tind să cred că este adevărat! Că este așa, uitați-vă la fețele celora care sunt în jurul frățiilor voastre și veți vedea bucuria, această bucurie a întâlnirii.

Nu sunt fețe posomorâte, grav afectate de despărțire. Probabil că atunci când a plecat, cu toții eram marcați, dar nimeni nu era trist, ci doar mâhnit de tristețea despărțirii. Dumnezeu să-l odihnească, să-i facă parte cu sfinții, iar acolo unde este să se roage pentru noi, cei ce am rămas aici purtând povara vieții acesteia".

Ca în fiecare an, după Slujba Parastasului săvârșită la căpătâiul părintelui, o parte din preoții slujitori, psalții, ucenicii și prietenii părintelui Marius-Gabriel s-au rugat pentru sufletul său în cadrul unei privegheri de noapte săvârșite în biserica parohială din proximitatea mormântului.

Sub protia pr. Ilarion Mâță, Consilier eparhial, s-a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia mulți dintre cei prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Pr. Prisecariu Marius