Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în zilele de 7 și 8 august a.c, au fost săvârșite slujbe de pomenire pentru Părintele Marius-Gabriel Bărăscu, care a decedat în ziua de 7 august 2019.
Astfel, sâmbătă, 7 august, la Mănăstirea Sihla a avut loc slujba Parastasului, iar în ziua următoare, la Parohia Parava, acolo unde Părintele Bărăscu și-a desfășurat activitatea misionară, începând cu ora 21:30, a fost săvârșită din nou slujba Parastasului, urmată de slujba Privegherii cu Sfânta Liturghie.
Slujba Parastasului a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, alături de părintele protoiereu Vasile Abageru și de preacuviosul părinte Andrei Ioniță, exarh cultural, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, care a transmis binecuvântarea Chiriarhului și a vorbit despre importanța rugăciunii noastre pentru sufletele celor adormiți:
“Iată că au trecut doi ani de când vestea cea tristă a trecerii în veșnicie a Părintelui Marius a venit ca un fulger din cer. Datoria noastră sfântă este aceea de a ne ruga în orice împrejurare pentru sufletele celor plecați dintre noi. Iată noi, Biserica Luptătoare, trăim ca să dobândim Biserica Triumfătoare. Chiar și o zi dacă trăim, trebuie să dobândim viața veșnică. Părintele a avut o viață scurtă întru lumina Duhului Sfânt: harnic, preot destoinic, așa cum l-a descris Înaltpreasfințitul Ioachim în toate portretele în cuvinte care i s-au făcut, un preot apropiat de copii, de tineri, pentru că și-a canalizat activitatea pastoral-misionară către aceștia. Dumnezeu să-l odihnească în ceata drepților!”
De asemenea, protoiereul locului a adus mulțumiri atât Înaltpreasfințitului Ioachim, cât și celor prezenți pentru binecuvântare și participarea la acest moment: “Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem la acest moment, unul trist din viața protopopiatului nostru, dar toate sunt rânduite de Dumnezeu după a Lui atotștiință. Mulțumim Preacuviosului Părinte Andrei pentru că a rupt din timpul sfinției sale ca să fie în mijlocul nostru, mulțumim de asemenea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, că v-a delegat să aduceți mângâiere și cuvânt de binecuvântare astăzi, aici, la căpătâiul mormântului Părintelui Marius.”
Dragostea pe care a purtat-o față de enoriașii parohiei pe care i-a păstorit timp de cinci ani a putut fi observată prin numărul mare de credincioși care au fost prezenți la mormântul părintelui, împodobindu-l cu flori și lumânări aprinse.
Veșnica lui pomenire!
(Apostu Alexandru, asistent social al Protoieriei Sascut)