Slujba ipopsifierii Părintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Episcop Vicar ales al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 2 iulie 2025, a fost oficiată sâmbătă, 19 iulie, în ajunul sărbătorii închinate Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, după slujba Vecerniei unite cu Litia. 

La finalul slujbei Vecerniei, prezidate de Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, în prezența preacuvioșilor părinți arhimandriți și protosingheli, stareți ai vetrelor de spiritualitate ortodoxă din țară și din diaspora românească, a oficialităților centrale și locale, precum și a credincioșilor, slujba de ipopsifiere a Părintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie a fost săvârșită de patru ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sub protia delegatului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Din soborul înalților ierarhi au făcut parte Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltprasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În cadrul ceremoniei de ipopsifiere, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a adresat ipopsifiului chemarea la treapta arhieriei, conform formulei statornicite de Biserică: Vă fac chemare la înalta slujire a arhieriei ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu titulatura Trotușanul.  

La întrebarea adresată de delegatul Părintelui Patriarh Daniel, Părintele Arhimandrit Teofil a oferit răspunsul său, după rânduiala liturgică prevăzută în Arhieraticon: „Întrucât Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor și delegatul Părintelui Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Înaltprasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, și cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, urmând votului Sfântului Sinod al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române au binevoit a mă chema pe mine, smeritul între preoți, la vrednicia cea cu adevărat dumnezeiască și înaltă de slujire a arhieriei, ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cu titulatura Trotușanul, iată, răspund cu multă smerenie și frică de Dumnezeu acestei arhierești și părintești chemări și primesc cu supunere și bucurie sfânta și greaua slujire a arhieriei”. 

La finalul ceremoniei de ipopsifiere, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rostit un cuvânt de învățătură pe care l-a numit: „O lumină care nu apune, mereu inspiratoare din Cetatea Sfântă”. Referindu-se la cuvintele tulburătoare ale Psalmului 137, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre dorul după Cetatea Sfânta a Ierusalimului care se perpetuează de-a lungul istoriei și care mistuie sufletul pelerinului din toate timpurile; Ierusalimul nu este doar un loc de pelerinaj, ci o stare duhovnicească și o chemare adresată inimii, care se înalță în contemplarea ei spre Ierusalimul ceresc: 

„Niciun loc de pe fața pământului n-a fost numit, visat, invocat ori cântat cu atâta putere. Ierusalimul nu trăiește doar în hărți sau în itinerariile pelerinilor moderni. El respiră în paginile Scripturii, în predici, în rugăciuni, în jurnale de călătorie, în lacrimi și în tăceri. Fiecare piatră de acolo păstrează o umbră de pas sfânt, fiecare colț de stradă șoptește o întâlnire între Dumnezeire și firea noastră fragilă. Evident, despre Ierusalim nu putem vorbi doar ca despre un loc obișnuit către care se îndreaptă locuitorii de la o margine până la alta a pământului, pentru că Ierusalimul nu este o destinație turistică, ci o chemare a sufletului, care atrage inimile însetate de lumină și adevăr. Aici geografia se îmbracă în haina cerului, iar istoria devine Liturghie vie. [...] Ierusalimul este și un loc al inimilor aflate întotdeauna dincolo de ceea ce este din lumea aceasta. Pentru că în Ierusalim, granițele dintre văzut și nevăzut se topesc, iar sufletul simte cum se înalță dincolo de greutățile pământești, aspirând către acel Ierusalim ceresc care ne așteaptă pe toți cei care iubim Împărăția Evangheliei Sale”.

Aducând în actualitate transfiguratoarea experiență de pelerin la Locurile Sfinte a Arhiepiscopului Pimen al Sucevei, pentru care cine a fost la Ierusalim este un mărturisitor, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a rememorat momentul în care, la încheierea mandatului de locțiitor de Reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului, a însoțit și prezentat oficialităților religioase și laice din Țara Sfântă, în anul 2015, pe noul reprezentant al Patriarhiei Române, în persoana Părintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, subliniind faptul că experiența administrativă și duhovnicească câștigată de acesta de-a lungul a 10 ani a însemnat o pregătire pentru lucrarea dumnezeiască a slujirii în Biserica Arhiereului Hristos ca smerit urmaș al Apostolilor:

„Sfiala sa nu era doar timiditate firească, ci evlavia specifică sufletului care simte că pătrunde într-un spațiu prea mare pentru măsura omenească, o teamă sfântă care îl cuprinde pe cel ce realizează că a fost chemat să slujească în locurile pe care au călcat picioarele Domnului. [...] Sunt sigur că nădejdea (a se citi speranța) că Dumnezeu îi va fi aproape l-a călăuzit prin toate situațiile pe care o astfel de ascultare le poate implica (multe dintre ele dificile și greu de gestionat), căci în Ierusalim, dificultățile nu sunt doar obstacole administrative sau diplomatice, ci încercări duhovnicești care sculptează sufletul celui chemat să slujească acolo, transformându-l într-un vas mai potrivit pentru lucrarea dumnezeiască. [...] E drept că șirul anilor s-a scurs foarte repede. Nu știu dacă pentru el în aceeași măsură ca și pentru ceilalți, dar cred că șederea la Ierusalim (mai lungă sau mai scurtă) este, înainte de toate, o mare experiență pentru un slujitor al Bisericii, care a avut privilegiul de a călca pe urmele Mântuitorului, de a fi, de atâtea ori, slujitor la Biserica Sfântului Mormânt, a Învierii, la Altarul de pe Golgota, la Betleem, Iordan, Tabor și în atâtea alte locuri sfinte. Astfel de amintiri nu pot fi dobândite din cărți, nici înțelese pe deplin din relatările altora. Ele trebuie trăite – cu ființa întreagă. [...] Și iată că acum, când Bunul Dumnezeu   l-a rânduit pentru slujirea arhierească, sunt încredințat că anii petrecuți în Ierusalim au fost mai mult decât o simplă slujire – au fost o pregătire tainică pentru această înaltă chemare. Fiecare pas al său pe drumurile sfinte, fiecare slujbă săvârșită la Golgota, fiecare rugăciune rostită lângă Mormântul Învierii au fost, de fapt, trepte spre acest moment al împlinirii. Nu este întâmplare. Este lucrare dumnezeiască...”

După rostirea cuvântului de învățătură, soborul ierarhilor și al ieromonahilor s-a deplasat din Catedrala Arhiepiscopală către reședința arhiepiscopală unde a fost întâmpinat de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim care a adresat tuturor cuvânt de bun venit la acest eveniment de mare însemnătate pentru Eparhia Romanului și Bacăului, mulțumind totodată ierarhilor pentru slujire:

„Bine ați venit aici, la Centrul Eparhial de la Roman, unde de 600 de ani se slăvește Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul și Preasfântul Duh, Treimea Cea nedespărțită. Astăzi ați venit să aprindeți o lumină din lumina lui Hristos, dar din aceeași lumină au aprins moșii și strămoșii noștri, au aprins pelerinii care au trecut pe aici   de-a lungul veacurilor, voievozii, ierarhii, călugării, călugărițele și mai ales credincioșii noștri din Moldova. Mulțumesc ierarhilor prezenți, care au venit pentru a pregusta din bucuria acestei sărbători care va fi mâine prin hirotonia celui care a fost chemat în seara aceasta, solemn, la treapta de ipopsifiu, ca mâine să primească harul cel sfânt al înaltei preoții, care este arhieria. Ea nu este o chemare a noastră, ci o chemare a lui Dumnezeu”.

Hirotonia în treapta de Episcop a Părintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie va avea loc mâine, în Altarul de vară situat în proximitatea Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Noul Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului va purta titulatura Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Diaconia al Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman.

(Pr. Valentin Băltoi)

***

Ipopsifierea este rânduiala liturgică de pregătire și de chemare la arhierie a celui ales de Sfântul Sinod pentru a fi hirotonit episcop. Pregătirea ipopsifiului este una duhovnicească, însoțită de o mărturisire de credință făcută înaintea soborului de arhierei și a comunității credincioșilor. Prin această ceremonie solemnă, Sfânta Biserică amintește faptul că episcopul, ca urmaș al apostolilor, nu se alege pe el însuși, ci este chemat și ales, asemenea apostolilor care au fost chemați de Mântuitorul Iisus Hristos la această slujire. O chemare atât de înaltă se împlinește în duh de rugăciune și de pregătire ascetică pentru a se arăta receptivitatea la mesajul dumnezeiesc. Ea nu are doar o funcție administrativă, conformă cu Statutul și Canoanele Bisericii Ortodoxe, ci este o chemare împlinită sub adumbrirea Sfântului Duh. Părinții ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, își exprimă votul cu conștiința înaltei responsabilități pe care o au pentru aceasta în fața lui Dumnezeu. Alegerea odată înfăptuită este anunțată înaintea comunității ecleziastice în chip solemn și în cadru liturgic, iar de la cel ales se așteaptă răspunsul de acceptare a acestei chemări a Bisericii.

Candidatul ales sau desemnat de Sfântul Sinod pentru arhierie poartă până la hirotonie atributul de ipopsifiu (gr. ὑποψήφιος „candidat”) adică ales, propus sau desemnat pentru arhierie. Hirotonia lui în arhiereu e precedată de solemnitatea vestirii şi chemării la treapta arhieriei, care are loc în ajunul hirotoniei, după Vecernie.

În dimineaţa următoare, înainte de Liturghie (la sfârşitul Utreniei), ipopsifiul citeşte, în mijlocul bisericii, la cererea şi în faţa arhiereilor slujitori, o mărturisire solemnă şi amănunţită a credinţei ortodoxe, împărţită în trei părţi, scrisă dinainte şi pecetluită apoi de candidat, cu semnătura lui. Rânduiala aceasta se numeşte rânduială pentru cercarea (examinarea) şi desemnarea ipopsifiului. Precum spune Simeon al Tesalonicului, rânduiala aceasta este ca o logodire a ipopsifiului cu Biserica (eparhia) pentru care a fost ales şi care i se va da în grijă să o păstorească.

Hirotonia propriu-zisă în arhiereu are loc în timpul Liturghiei, îndată după ce s-a cântat „Sfinte Dumnezeule”(înainte de citirea Apostolului), adică în momentul când odinioară (până prin secolele VI-VII) se începea de fapt Sfânta Liturghie. Slujba de hirotonie a noului episcop este oficiată de cel puțin doi arhierei.

La vremea hirotoniei, candidatul e condus în mijlocul bisericii, pentru a se închina, și apoi e dus în faţa uşilor împărăteşti şi a arhiereilor de către doi preoţi, de regulă arhimandriţi sau ieromonahi, deoarece arhiereul e ales dintre monahi. În cazul în care candidatul nu este monah, acum trebuie să facă votul monahal, înainte de hirotonie, dacă a fost ales dintre clericii de mir.

La înconjurarea Sfintei Mese, ce are loc după acest moment, candidatul e purtat de doi dintre arhiereii slujitori, închinându-se la colțurile acesteia. În timpul hirotoniei, formulele de invitare la rugăciune şi ectenia în taină le zic arhiereii, iar la rugăciunea de hirotonie, arhiereii hirotonisitori pun pe capul ipopsifiului și peste mâinile lui omoforul şi Sfânta Evanghelie.

După hirotonie, se dau noului arhiereu veșmintele și insignele specifice treptei sale, și anume sacosul, epigonatul, omoforul, engolpionul, crucea pectorală şi mitra, apoi noul arhiereu se îmbrățișează cu ceilalţi arhierei.

În tot restul Sfintei Liturghii, noul arhiereu este primul între slujitori, zice la Apostol „Pace tuturor!”, se împărtăşeşte cel dintâi, iar după sfarşitul Liturghiei, primul arhiereu, de obicei, preşedintele Sfântului Sinod sau reprezentantul lui, îl îmbracă pe cel nou hirotonit cu mantia şi-i dă toiagul arhieresc, după care acesta împarte anafura la popor şi ţine cuvântarea oficială. (Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 343-344)