Slujbă arhierească la catafalcul părintelui Filip Florin

Miercuri, 12 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit slujba Stâlpilor pentru preotul Filip Florin, trecut în veșnicie în data de 10 ianuarie, la vârsta de 68 de ani.

Trupul neînsuflețit al preotului Filip Florin a fost depus în biserica Precista Mare din Roman, acolo unde Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, însoțit de preoți din Protopopiatul Roman, a săvârșit slujba stâlpilor. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat familiei îndoliate un cuvânt de mângâiere în care a vorbit despre chemarea preoțească și despre valoarea mântuitoare a faptelor pe care le împlinește preotul prin slujirea sa sacerdotală:

„Un preot când se angajează la viața misionară a Bisericii trebuie să știe că este ministru al tainelor lui Dumnezeu. Mă bucur că ați venit astăzi pentru a fi împreună în rugăciune la catafalcul părintelui Florin. Toți suntem trecători și în trecerea noastră prin viață trebuie să marcăm timpul pe care Dumnezeu ni l-a oferit, mai ales în demnitatea conferită nouă de Biserică. Fiecare preot primește din mâinile ierarhului, la hirotonia sa, Trupul Domnului pe care trebuie să-l păstreze în toată activitatea misionară preoțească până ce din mâinile sale îl va cere Dumnezeu Cuvântul care insuflă activitatea învățătorească a preotului. Viața părintelui Florin s-a consumat în această istorie. El nu mai este cu noi. A plecat, dar faptele lui rămân. Toate faptele pe care le-a împlinit ca preot în viața aceasta se amestecă în apele unui râu care este timpul, și care iese din existențialitate și se deapănă pe ghemul veșniciei, iar el marcând acest timp prin datoriile pe care le-a avut și le-a primit de la Dumnezeu ca daruri, toate sunt amestecate în apa timpului, iar faptele sale sperăm să fi devenit fapte ale mântuirii. Pe toate acestea le învață și le predică preotul în activitatea sa”.

De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a rememorat câteva amintiri din perioada când era elev seminarist la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, moment în care l-a cunoscut pe elevul Filip Florin, care i-a fost coleg de generație:

„Îmi amintesc de preotul Florin atunci când acesta a venit la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț în calitate de elev seminarist. Avea multe daruri primite de la Dumnezeu. Uitându-mă zilele trecute prin câteva lucruri pe care încă le mai păstrez din vremea de atunci, din anii 70, am văzut câteva desene în creion pe care părintele Florin le făcuse pe marginea unui caiet. Toată viața sa a desenat flori, iar acum Dumnezeu l-a chemat să deseneze florile veșniciei, ale Paradisului. Pentru mine este o emoție aparte venirea aici, deoarece am fost colegi de seminar. Astăzi ne resemnăm, pentru că pentru un preot care trăiește prezența lui Dumnezeu și gustă mereu sentimentele pe care le naște această apropiere, moartea este calea prin care se întâlnește cu Cel ce este Viața lumii”.

 

 

Programul slujbelor:

Miercuri, 12 ianuarie

De la ora 18.00 va fi oficiată slujba Stâlpilor pentru preotul Filip Florin în Biserica Precista Mare;

Joi, 13 ianuarie

De la ora 7.30 va fi oficiată Sfânta Liturghie în Biserica Precista Mare din Roman de către un sobor de preoți și diaconi sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului;

De la ora 9.30 va fi oficiată slujba Înmormântării, apoi trupul neînsuflețit al preotului Florin Filip va fi depus în cimitirul Eternitatea din Roman.