Sâmbătă, 28 martie, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, la Atelierul de croitorie „Cămașa lui Hristos” din cadrul Centrului eparhial de la Roman, au fost confecționate materiale de protecție (măști) care au fost donate Spitalului „Profesor Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși.
Continuând grija manifestată de-a lungul timpului față cei aflați pe patul de suferință, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, a decis sâmbătă, 28 martie 2020, ca, în atelierul de croitorie „Cămașa lui Hristos” să fie confecționate măști de protecție (200), care au fost donate în aceiași zi Spitalului „Profesor Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.
Măștile confecționate în atelierul de croitorie al Centrului eparhial s-au adăugat echipamentelor de protecție obținute la solicitarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim de la Farmacia Clinica din Piatra Neamț și de la Mega farmacia "Universul Sănătății Sfântul Spiridon" din Bacău. De asemenea, cu binecuvântarea IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, alte 100 de măști au fost confecționate în atelierul de croitorie al Mănăstirii Ciolpani, în felul acesta personalul monahal implicându-se direct în sprijinirea celor aflați în suferință. Aceste materiale oferite Spitalului din Buhuși vor fi de un real folos personalului medical care în această perioadă depune efort susținut în încercarea de a preveni și stopa răspândirea virusului COVID-19, dar și pacienților aflați în grija acestora.
Activitatea de astăzi este darul pe care Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a ales să-l ofere spitalului buhușan la împlinirea vârstei de 66 de ani, și face parte dintr-un proiect mai amplu implementat în Eparhia Romanului și Bacăului, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.