Sfântul Sinod se întrunește pentru prima dată în ședință de lucru la Palatul Patriarhiei. În prima parte a întâlnirii prezidate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost ales noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. La eveniment a luat parte și IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Lucrările au loc în Aula Magna „Teoctist Patriarhul”. Până acum, la palat s-au desfășurat doar ședințe solemne ale Sfântului Sinod. Ședințele de lucru aveau loc la Reședința Patriarhală.
Ședința a fost precedată de slujba de Te Deum oficiată în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
În prima parte a zilei a fost ales prin vot secret noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Acesta este Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, care a slujit până acum ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Ședința va continua după amiază. Anul acesta, măsurile de siguranță sanitară sunt stricte, iar toți participanții poartă mască de protecție.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu