Joi, 2 martie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, la Parohia Nănești din Protoieria Bacău a avut loc Sinaxa preoților care vor susține în cadrul întâlnirilor cercurilor pastorale de peste an temele catehetice propuse de către Patriarhia Română cu prilejul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice.
Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinție de către soborul de 24 de preoți sub protia părintelui protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche. La finalul slujbei a fost susținută o cateheză demonstrativă de către părintele Constantin Toma de la Parohia Gârleni, intitulată „Importanța slujbelor de pomenire pentru cei adormiți întru Domnul”. Din expunerea părintelui catehet credincioșii prezenți au aflat aspecte despre rugăciunile ce se săvârșesc spre pomenirea celor plecați la Domnul, despre aspecte practice cu privire la soroacele de pomenire, dar și despre temeiurile scripturistice și patristice care întăresc necesitatea rugăciunii celor vii pentru cei trecuți la cele veșnice.
În încheierea catehezei, părintele protoiereu a vorbit credincioșilor despre faptul că acest demers este o etapă distinctă a proiectului catehetic „Mergând învățați toate neamurile”, al Protoieriei Bacău, iar contextul în care vine această întâlnire, Anul Omagial al pastorației persoanelor vârstnice, este și un prilej prin care se va lansa oficial și programul Protoieriei Bacău cu privire la derularea activităților specifice acestui an.
Celor 24 de preoți li s-a distribuit spre prezentare una din temele pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române le-a rânduit spre a fi dezbătute pe parcursul Anului Omagial 2023. Acestea vor fi prezentate după săvârșirea Sfintei Liturghii în bisericile care vor găzdui cele 24 de cercuri pastorale spre folosul duhovnicesc al preoților și credincioșilor din comunitățile parohiale respective. Aceste teme fac referire la respectul datorat persoanelor vârstnice în Sfânta Scriptură și literatura patristică, chipuri de persoane vârstnice care s-au remarcat ca exemple de viețuire creștină, aspecte care privesc pastorația vârstnicilor în scaunul de spovedanie, marginalizarea sau eutanasierea – forme de necinstire a persoanelor în etate.
În a doua parte a anului, catehezele susținute vor evidenția rolul psalmilor și cântărilor în cadrul cultului liturgic și a primelor comunități creștine, precum și o serie de melozi care s-au remarcat în paginile Sfintei Scripturi, precum și cărților de cult prin canoanele și cântările alcătuite. Amintim aici pe Sfântul Andrei Criteanul, Sfântul Roman Melodul, Sfântul Ioan Cucuzel, Sfântul Teodor Studitul etc.
Scopul Sinaxei găzduite de către Parohia Nănești este acela de a strânge la un loc preoții care vor catehiza pe parcursul anului și de a le expune planificarea propriu-zisă. Totodată, cu acest prilej, în cadrul unei agape ce a urmat slujirii, părintele protoiereu le-a amintit prin intermediul unei scurte prezentări, clericilor prezenți, pașii alcătuirii unei cateheze, precum și aspecte practice cu privire la buna desfășurare a acesteia.
După această sinaxă vor începe efectiv întâlnirile de cerc pastoral, primul dintre ele fiind găzduit de către Parohia Tamași în data de 15 martie, urmând ca mai apoi clerul și credincioșii să asiste la prezentarea catehezelor.