În ziua de 23 octombrie 2021, în intervalul orar 9:00-14:00 a avut loc, în format online, a VI-a ediție a Simpozionului Național „Furnizorii de servicii sociale din Biserica Ortodoxă Română și rolul acestora în îngrijirea pe termen lung”, la care au participat furnizori de servicii sociale din Patriarhia Română, instituții de învățământ superior, specializarea Asistență socială, parteneri sociali ai instituțiilor sociale din BOR și studenți teologi asistenți sociali.
Acest eveniment a fost organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” – Specializarea Teologie Ortodoxă Asistență Socială, Asociația „Sf. Voievod Ștefan cel Mare-Hârja”, Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice – Departamentul de Sociologie și Asistență Socială, și TZMO România, cu sprijinul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al Federației Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung.
Parteneriatul media a fost asigurat de Portalul Ortodox Doxologia.ro, Agenția de știri Basilica, Radio Trinitas și Ziarul Lumina din cadrul Patriarhiei Române.
Evenimentul a debutat cu urările de bun-venit adresate de organizatori prin intermediul părintelui Ilarion Mâță, inițiatorul și moderatorul simpozionului.
Facultatea de Teologie Ortodoxă a fost reprezentată de părintele decan, Prof. Dr. Ion Vicovan, care a menționat în cuvântul de bun-venit că nu este întâmplătoare alegerea acestei zile de desfășurare a evenimentului, întrucât sâmbătă a fost pomenit Sfântul Apostol Iacob, ruda Domnului, care a oferit sfaturi de îngrijire a semenilor noștri care sunt în suferințe. Totodată, părintele profesor a subliniat implicarea consistentă a studenților și absolvenților specializării Teologie Ortodoxă Asistență Socială în majoritatea serviciilor sociale oferite de furnizorii din Mitropolia Moldovei și Bucovinei.
Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice a fost reprezentată de domnul decan, Prof. Dr. Conțiu Tiberiu Șoitu, care a mijlocit pentru acreditarea Specializării Teologie Ortodoxă Asistență Socială, astfel încât absolvenții acestei specializări să nu mai fie nevoiți să echivaleze examenele, fiind acoperit procentajul de 75% discipline sociale, absolvenții având posibilitatea de a se înscrie în Consiliul Național al Asistenților Sociali din România.
Grupul TZMO România, sponsorul tipăririi ghidului mitropolitan, a fost reprezentată de domnul director general Lucian Bala, care a sprijinit elaborarea Ghidului, fiind și co-autor al acestuia. Dumnealui a menționat că datoria fundamentală este cea de OM, care trebuie să își ajute semenii, celelalte distincții fiind simbolice.
Evenimentul a continuat cu prezentarea „Ghidului rețelei mitropolitane de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu”. Acest ghid este important, deoarece descrie în amănunt etapele premergătoare acreditării serviciilor sociale din parohii, oferind și exemple de bună practică. Acest ghid a fost coordonat de părintele Ilarion Mâță, consilier eparhial la Sectorul Social – Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, cadru didactic asociat al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași (Specializarea Asistență Socială) și vicepreședinte al Federației Furnizorilor de Îngrijire pe Termen Lung din România.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a menționat în cuvântul său de binecuvântare rolul Bisericii în furnizarea serviciilor sociale și importanța finanțării acestora de către stat. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a ținut un moment de reculegere pentru PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, care a desfășurat în eparhia sa o bogată lucrare filantropică, felicitând totodată pe toți participanții, reiterând implicarea ierarhilor și clericilor din Mitropolia Moldovei și Bucovinei și chiar din Patriarhia Română în toate proiectele social-comunitare.
În cele ce au urmat, doamna Prof. Dr. Daniela Tatiana Șoitu, cadru didactic în cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, a prezentat Ghidul internațional de îngrijire pentru persoanele vârstnice, cât și o cercetare despre Îngrijirea de lungă durată: practici, măsuri, politici.
Pr. Lect. Dr. Daniel Enea, cadru didactic al Universității de Vest din Timișoara a vorbit despre importanța serviciilor sociale din cadrul Bisericii, prezentând un referat care a reliefat filantropia la începuturile creștinismului și în primele cinci secole, din perspectivă patristică.
Doamna Atena Gașpar, cadru didactic asociat al Facultății de Filosofie, a vorbit despre Rolul ONG-urilor în furnizarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice în Centrele de socializare din Iași, fiind și managerul Asociației Afect ce asigură activități recreative pentru persoanele vârstnice din Municipiul Iași (plimbări în parcuri și în Grădina Botanică, ateliere culinare, ateliere de dans, activități intergeneraționale: întâlniri cu studenți și persoane vârstnice).
Părintele Ciprian Ioniță, Consilier patriarhal în cadrul Administrației Patriarhale și Președintele Federației Filantropia, a prezentat statistica și activitatea extrem de dinamică și consistentă a celor peste 800 de instituții și servicii sociale din Patriarhia Română, prin ONG-urile eparhiale, protopopiate și unități de cult.
Doamna Director Elena Dobre, reprezentant al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, a prezentat Proiectele de lege de simplificare a legislației asistenței sociale, precum și actualizările legislative. Astfel, a fost majorată subvenția oferită de stat pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din centrele rezidențiale din mediul public și alte facilități acordate prin proiecte derulate de minister.
În continuare, părintele Mihai Doroșincă, director executiv la Fundația Solidaritate și Speranță a Arhiepiscopiei Iașilor, a prezentat Harta serviciilor sociale din Mitropolia Moldovei și Bucovinei. De menționat este faptul că în ultimul an, aceste servicii au oferit sprijin unui număr ce depășește 10.000 de beneficiari.
Doamna Liliana Leșan a împărtășit provocările din munca de teren și importanța relațiilor interumane în soluționarea cazurilor dificile.
Spre finalul întâlnirii, au urmat mărturiile și impresiile studenților și absolvenților specialiării Teologie Ortodoxă Asistență Socială. Studenții au oferit mărturii atât direct, cât și prin intermediul aplicației de chat a întâlnirii, iar mesajele au fost citite de părintele Ilarion Mâță.
Lucian-Constantin Ciohodaru, absolvent al specializării TOAS și Coordonator de voluntari al Asociației Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja a vorbit despre Rolul asistentului social teolog în comunitatea locală, prezentând un fragment din lucrarea de licență susținută anul trecut.
Doamna Dorina Rotariu, absolvent TOAS a menționat că se simte onorată de a participa la acest eveniment și de a întâlni specialiști și practicieni din domeniul social.
Diana Ursache, absolventă TOAS și asistent social în cadrul Biroului de Asistență Socială de la Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” a Protopopiatului Bacău, a menționat că se bucură să reîntâlnească colegi și specialiști din domeniul social.
Doamna Oana Neagu, student TOAS, a mulțumit organizatorilor pentru oportunitatea de a participa la acest eveniment atât de folositor în formarea asistenților sociali.
Doamna Nușa Leuștean, coordonator al Asociației Suroti – Mănăstirea Cașin, a vorbit despre importanța laturii spirituale în consilierea celor aflați în nevoi.
Nu în ultimul rând, doamna Maria Roșcan, absolvent TOAS a transmis mulțumiri pentru participarea la acest eveniment, menționând că asistența socială se învață de acasă, se practică mai întâi în familie, apoi în societate.
La final, părintele Ilarion Mâță a adresat cuvinte de mulțumire tuturor participanților și partenerilor acestui eveniment, nutrind speranța că anul viitor, simpozionul național ne va afla fizic, în comuniune, la sediul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, care a inițiat acest simpozion încă din anul 2015. (Lucian Constantin Ciohodaru, Absolvent TOAS, Coordonator de voluntari al Asociației Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja)