În Duminica a opta după Pogorârea Duhului Sfânt, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din orașul-stațiune Târgu Ocna, Protopopiatul Onești. Cu acest prilej, la împlinirea a două secole de existență a sfântului lăcaș, au fost binecuvântate lucrările de reînnoire a bisericii și a ansamblului eclezial parohial, derulate de-a lungul a patru ani, sub coordonarea preotului paroh Andrei Turcu, sfântul lăcaș primind ca ocrotitor și pe preotul mărturisitor Gherasim Iscu.
Duminică, 18 august, biserica închinată Sfinților Împărați Constantin și Elena din orașul stațiune Târgu Ocna (cartierul Țărăncuța), construită în timpul primului domnitor pământean al Moldovei, după perioada fanariotă, Ioniță Sandu Sturza (1822-1824), la inițiativa preoților Ioan Doroftei și Andrei Sachelarie, a îmbrăcat veșmântul reînnoirii prin slujba oficiată de un sobor de preoți sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim. După lucrările de reabilitare desfășurate de mai multe ori în timpul celor două secole de existență, ultima etapă a reînnoirii sfântului lăcaș s-a realizat în perioada 2020-2024 sub coordonarea preotului Andrei Turcu, fiind sprijinite financiar de enoriașii parohiei, de Consiliul Local, dar și de Secretariatul de Stat pentru Culte. Tot cu acest prilej au fost sfințite lucrările de zidire a Osuarului ce adăpostește rămășițele pământești aparținând celor 29 de deținuți politici înhumați în cimitirul parohial, dar și un lumânărar.
După oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei de pomenire a martirilor din temnițele comuniste de către soborul preoților din care au făcut parte preacuviosul părinte arhimandrit Pimen Costea, vicar eparhial, preotul protopop Nicolae Zaharia, precum și preoți oneșteni, în prezența enoriașilor și a pelerinilor veniți de pe Valea Trotușului, cuvântul de învățătură a fost rostit de preotul profesor Vasile Gordon, ucenic al marelui orator și duhovnic Constantin Galeriu și cadru didactic universitar în cadrul Facultății de Teologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, care a rememorat câteva aspecte ale vieții carcerale a sfinților mărturisitori de la Spitalul Penitenciar din Târgu Ocna. De asemenea, distinsul preot profesor a vorbit despre recunoștința generației românilor de astăzi față de jertfa mărturisitorilor, aducând în actualitate și experiența din perioada comunistă a socrului său, preotul Constantin Voicescu, întemnițat la Târgu Ocna în perioada 1950-1954, alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide și de preotul Gherasim Iscu:
„Dacă ar fi ca în locul predicii să rostesc un singur cuvânt după ce am adus slavă lui Dumnezeu, acesta ar fi recunoștință. Recunoștință pentru Maica Preacurată și pentru toți sfinții, și împreună cu ei, pentru sfinții mărturisitori care au pătimit în această închisoare de la Târgu Ocna. Pentru ei aducem cuvânt de recunoștință care să însemne nu numai pomenirile la Sfânta Liturghie și parastase, ci și citirea izvoarelor care prezintă istoria neamului nostru, cu deosebire istoria pătimirilor neamului nostru. Între pătimitorii care au stat aici a fost și tatăl soției mele, părintele Constantin Voicescu, între anii 1950-1954, împreună cu cei care erau atunci aici”.
Totodată, referindu-se la textul pericopei evanghelice din Duminica a opta după Rusalii (Matei 14, 14-28), părintele profesor a vorbit despre înnoirea Legii Vechi prin predicarea Evangheliei de către Mântuitorul Iisus Hristos și despre semnificațiile liturgice și teologice ale universului euharistic, regăsite până astăzi în cultul Bisericii:
„Cu fiecare cuvânt rostit, Mântuitorul Iisus Hristos a dorit să ridice înțelegerea celor de față cu o treaptă mai sus decât erau până în acel moment și întâlnim aceasta mai ales în Predica de pe munte. Gesturile euharistice ale Mântuitorului, pe care pericopa evanghelică din această duminică le relatează, prevestesc ceea ce se va întâmpla la Cina cea de Taină. Aceleași gesturi se petrec în fiecare Sfântă Liturghie, așa cum ați văzut și astăzi”.
După rostirea cuvântului de învățătură de către părintele profesor, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim și soborul slujitorilor, în sunet de clopot și de sfinte cântări, au oficiat slujba de sfințire a Osuarului așezat sub ocrotirea preotului mărturisitor Gherasim Iscu, a lumânărarului și a celorlalte lucrări care întregesc ansamblul eclezial parohial, apoi au înconjurat lăcașul de cult închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena, citind pericopele evanghelice specifice și însemnând la exterior cu Sfântul și Marele Mir, în semnul Sfinte Cruci, cele patru laturi ale edificiului. Tot acum au fost resfințite altarul și pictura murală, oferindu-se credincioșilor posibilitatea de a se închina sfintelor moaște ale Sfântului Teodosie de la Brazi, Episcopul Romanului, așezate în piciorul Sfintei Mese.
La finalul evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre semnificațiile teologice și liturgice ale lăcașului de cult în tradiția ortodoxă, despre sensul comuniunii credincioșilor cu Dumnezeu în cadrul liturgic și despre recunoștința față de ctitorii de lăcașuri sfinte:
„Spațiul acesta pe care îl vedeți acum este unul al nemuririi și al întâlnirii cu Dumnezeu, dar și o poartă a cerului. Aici urcăm treptele desăvârșirii care ne conduc până în Împărăția cerurilor. Sfânta Masă din această biserică este aceeași cu Sfânta Masă a Cinei de Taină și cu sfintele mese aflate în toate lăcașurile de cult ortodoxe, așezate pe temelia Evangheliei lui Hristos și a mărturisirii apostolilor. Sfințirea unei biserici ne adună pe toți: pe cei care au construit-o, pe cei care au fost rânduiți să dea obolul lor pentru ridicarea, înfrumusețarea și dotarea acesteia și de aceea ne numim ctitori înnoitori și urmași ai ctitorilor fondatori, înscriindu-ne și noi în cartea cerului. Biserica este asemuită cu o corabie care avansează către profunzimile lui Dumnezeu și ne cheamă pe toți din valurile tulburi ale vieții pentru a intra în spațiul unde putem găsi pacea dumnezeiască”.
Totodată, Înaltpreasfinția sa a vorbit și despre particularitatea acestui lăcaș de cult care străjuiește liniștea mărturisitorilor care s-au jertfit pentru credință și neam în Spitalul Penitenciar de la Târgu Ocna, remarcând faptul că edificiul așezat sub ocrotirea Părintelui mărturisitor Gherasim Iscu este primul osuar închinat martirilor din temnițele comuniste ctitorit în Eparhia Romanului și Bacăului:
„Această biserică are o semnificație aparte pentru faptul că în ea se vor face pomeniri pentru cei care au murit jertfelnic și în condiții inumane în această închisoare-spital care a fost organizată aici. Astăzi, înainte de a târnosi biserica, am târnosit primul osuar parohial din țară sau în tot cazul din eparhia noastră, având în vedere că nu găsim undeva amenajat un loc în care să se așeze în mod solemn osemintele celor care au fost jertfiți. Noi nu știm cine sunt cei pe care i-am găsit în urma săpăturilor arheologice care s-au intreprins în jurul acestui sfânt lăcaș, dar în orice caz știm că sunt din epoca aceea de tristă amintire. Noi am făcut analiză antropologică și apoi, prin inventar, am preluat și am așezat rămășițele pământești în acest osuar inițiat de părintele Andrei, actualul paroh. Cu siguranță, unul dintre martirii ale căror oseminte se află aici este sfântul mărturisitor Gherasim Iscu, cel care a învățat pe cei care au suferit în acest penitenciar să rabde cu multă credință prigoana la care au fost supuși. Multe nume ale celor care au suferit nu le cunoaștem, însă le cunoaște Dumnezeu. Noi îi pomenim pe cei ale căror nume le știm și avem credința că Dumnezeu îi va așeza în ceata martirilor și a eroilor neamului”.
În încheierea cuvântului său, Înaltpreasfinția sa a remarcat faptul că întreaga zonă a Văii Trotușului este presărată de semne ale martirizării mărturisitorilor din temnițele comuniste, iar Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” va rămâne un reper simbolic care va vorbi în istorie despre sacrificiul celor ce și-au jertfit viața în Spitalul-Penitenciar de la Târgu Ocna:
„Dat fiind faptul că această regiune a Comăneștilor, a Dărmăneștilor, a Dofteanei, până la Târgu Ocna, este plină de martiri, pământul acestui ținut este udat de sângele lor și oriunde calci este sânge de martir, așa cum s-a spus atunci când au fost descoperite sfintele moaște ale sfinților Epictet și Astion. Peste tot sunt moaște și oseminte de eroi ai neamului care s-au jertfit pentru țară. De aceea, biserica aceasta s-a făcut cu multă jertfă, amintindu-ne de jertfa celor care nu mai sunt printre noi și și-au pierdut viața în mod tragic și inuman. Astăzi ne-am rugat și pentru torționari din dorința ca Dumnezeu să-i întoarcă de la faptele lor, pentru a veni la cunoștința adevărului”.
Pentru implicarea în desfășurarea și finalizarea lucrărilor de reînnoire a sfântului lăcaș, dar și de zidire a clădirilor care alcătuiesc ansamblul eclezial, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit ctitorilor diplome de vrednicie, domnului Cristian-Aurelian Ciubotaru, primar al orașului-stațiune Târgu Ocna, i-a înmânat Ordinul Melchisedec clasa a treia, cea mai înaltă distincție a Eparhiei Romanului și Bacăului pentru mireni, iar preotului Andrei Turcu i-a fost oferită Crucea Țării de Jos, cea mai înaltă distinție eparhială pentru clerici. Alături de pelerini, la eveniment au participat oficialități județene și locale între care amintim pe doamna Cristina Pravăț, Președinte al Consiliului Județean Bacău, pe domnul Gelu Pamfil, vicepreședinte al Consiliului Județean Bacău, precum și pe domnul Ion Bujor, primarul comunei Dofteana și deputat în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacău.
La final, preotul paroh Andrei Turcu a mulțumit ierarhului, preoților slujitori, oficialităților și pelerinilor pentru prezența la acest eveniment din viața parohiei.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Psaltic al Parohiei Lazaret, din Protopopiatul Bacău.
***
După lucrările de reabilitare desfășurate de-a lungul timpului, în urma războiului (1930) sau cutremurului din anul 1977, începând cu anul 2020, sub coordonarea preotului Andrei Turcu, au fost demarate lucrări de reînnoire a sfântului lăcaș care au cuprins stoparea infiltrațiilor de apă în pereți și pardoseală care favorizau dezvoltarea igrasiei și a mucegaiului, prin drenaj, schimbarea pardoselii și turnarea unei șape de beton placată în zona soleii cu marmură și înlocuirea vechiului sistem de încălzire (sobe metalice) cu unul nou, compus din centrală pe gaz și rețea de calorifere. Ulterior, s-a refăcut Sfânta Masă, s-a restaurat pictura și catapeteasma, au fost montate geamuri și o ușă de acces din lemn sculptat.
Reînnoirea interiorului a constat și în înfrumusețarea cu mobilier bisericesc și obiecte liturgice noi. La exterior, prin două operațiuni cu un grad ridicat de dificultate, s-a reușit schimbarea și reconfigurarea acoperișului în stil ștefanian cu pridvor (structură de lemn, grinzi de beton-armat și centuri, învelitoare tablă lisă-mată, Sfinte Cruci și paratrăsnet). Pentru o rezistență mai mare, s-a conceput un corset metalic din plasă sudată de jur împrejurul bisericii, peste care s-a aplicat tencuială de mortar și strat de var, iar soclul a fost placat cu piatră de Slănic.
În anul 2023, prin implicarea domnului profesor Marius Oprea, a domnului arheolog Gheorghe Petrov, a protoiereului Ioan Bârgăoanu și a preotului paroh Andrei Turcu, osemintele aparținând unui număr de 29 de deținuți politici, descoperite în Cimitirul parohial, pe parcursul a 7 campanii arheologice, au intrat în patrimoniul parohiei. În acest context, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a fost ridicat și amenajat un ansamblu comemorativ de tip Osuar, purtând numele Mărturisitorului Arhimandrit Gherasim Iscu, a cărui canonizare și trecere în rândul sfinților a fost aprobată prin Hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române nr. 6961 din iulie 2024.
În proximitatea bisericii s-a ridicat un lumânărar din cărămidă, s-au turnat alei de acces, iar întreg ansamblul parohial a fost împrejmuit cu gard la care s-a adăugat o poartă de acces. Lucrările au fost susținute financiar din contribuția credincioșilor, a Secretariatul de Stat pentru Culte, dar și a Consiliului Local în timpul mandatului domnului primar al orașului-stațiune Târgu Ocna, Cristian-Aurelian Ciubotaru.
La împlinirea a două sute de ani de existență a Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, în data de 18 august, în Duminica a VIII-a după Rusalii, a indictionului 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit slujba de resfințire a lăcașului de închinare restaurat și de sfințire a Osuarului „Arhimandrit Gherasim Iscu”.
(Pr. Valentin Băltoi)