În a treia zi de Paști, 7 mai 2024, în Parohia Cornet, Protopopiatul Moinești, a fost sfințită o Cruce nou ridicată în localitate.
Sfințirea Crucii a avut loc în apropierea Sfântului Lăcaș de la Cornet, în cadrul slujbei participând părintele paroh Rotaru Radu-Mihai alături de un sobor de preoți, enoriași, pelerini și oficialități locale și județene
Acestă impresionantă Sfântă Cruce are 30 de metri înălțime, fiind cea mai mare din întreaga localitate. Bucuria a fost una desăvârșită și s-a încheiat cu o agapă frățească la Casa Praznicală de la Cornet.
„Am sărbătorit biruința lui Hristos asupra morții și ne-am umplut cu toții de Lumina Învierii Sale. Mare ești Doamne și minunate sunt lucrurile Tale și nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda minunilor Tale! Hristos a Înviat!” a încheiat părintele paroh.