Sâmbătă, 24 septembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim a fost sfințit Așezământul social filantropic ”Sf. Împărați Constantin și Elena” din Parohia „Înălțarea Domnului”, satul Gutinaș, comuna Ștefan cel Mare, Protopopiatul Onești, de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord.
În cuvântul adresat de Preasfințitul Părinte Macarie credincioșilor prezenți, acesta a felicitat pe părintele paroh Cristea Ionuț, împreună cu toți susținătorii acestui proiect edilitar parohial, apoi a mulțumit Înaltpreasfințitului Ioachim pentru ”salba” de evenimente înălțătoare la săvârșirea cărora a fost delegat spre a le împlini pretutindeni în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Totodată, acesta a reiterat ideea necesității nașterii de prunci, oferind unei mame a cinci copii un frumos aranjament floral, ca recunoștință pentru jertfelnicia de care a dat dovadă prin îmbrățișarea crucii familiei.
La propunerea părintelui protopop Ioan Bârgăoanu, protopop al Protoieriei Onești, preotul Cristea Ionuț a fost ridicat la demnitatea de iconom stavrofor, pentru activitatea depusă în scopul ridicării acestui edificiu.
În cuvântul adresat ierarhului, părintele paroh a mulțumit autorităților locale, reprezentate la eveniment de către dl primar Vlasie Ion, dl viceprimar Botezatu Cătălin și dl consilier Stoica Sorin, membrilor consiliului parohial al Parohiei Gutinaș, cărora le-au fost acordate distincții de vrednicie, precum și tuturor credincioșilor care au fost părtași prin jertfa lor la realizarea acestui eveniment deosebit.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul „Filomelos” din Onești.