Luni, 9 noiembrie 2020, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman. Cu acest prilej, teologul Stanciu Alexandru a fost hirotonit în treapta de diacon.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat câteva îndemnuri duhovnicești tânărului hirotonit întru diacon și familiei acestuia, apoi a reliefat în cuvântul său câteva aspecte din viața Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, care este cinstit în mod deosebit de poporul român.
Suntem astăzi în biserica lui Hristos pentru a prăznui pe unul dintre sfinții dragi poporului român și poporului elen, pe sfântul Ierarh Nectarie de Eghina. Acest sfânt a intrat la inima tuturor acelora care iubesc bună-cuviința casei lui Dumnezeu știind că sfinții sunt bineplăcuți lui Dumnezeu, sunt casnicii lui Dumnezeu, sunt prietenii lui Dumnezeu, iar noi, care tindem și încercăm să fim în comuniune cu sfinții pentru a fi în comuniune cu cerul, avem o evlavie deosebită față de acest sfânt.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că evlavia față de Sfântul Nectarie se datorează și faptului că acesta este un sfânt contemporan, iar în contextul crizei medicale actuale chemarea sa în rugăciune este de un real folos:
Acesta a fost un sfânt care a trăit în contemporaneitate, astfel încât unii credincioși l-au prins în viață și de aceea, fie că îl cinstesc cu evlavie, fie că au ridicat în numele lui biserici, îl cinstesc în mod deosebit. Pentru viața sa aleasă, Sfântul Sinod i-a acordat o importanță deosebită înscriindu-l în calendar, de aceea și noi, astăzi, încercăm să ne gândim la acest sfânt care este înțeles și cinstit ca un sfânt taumaturg. Faptul că astăzi este atâta boală, atâta neliniște adusă de această epidemie și de atâtea boli prezente într-o lume intrată în degringoladă, care nu își găsește drumul pe care l-a dorit către Împărăția lui Dumnezeu, ne face să chemăm mai mult în rugăciune pe Sfântul Nectarie. Întotdeauna calea către Împărăția lui Dumnezeu este însoțită de îngeri care sunt trimiși de Dumnezeu să călăuzească drumul nostru, dar și de sfinții pe care îi chemăm și care sunt modele ale vieții noastre pe care trebuie să o oferim lui Dumnezeu. La aceasta vă îndemn astăzi, în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nectarie, să vă rugați acestui sfânt și să-i urmați exemplul vieții!
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Diaconia al Catedralei arhiepiscopale.