Singura biserică din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului ce poartă hramul Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul și-a sărbătorit ocrotitorul.
Bisericuța de lemn și satul Schitu Frumoasa, ce este ocrotită de Sfântul Atanasie Athonitul a îmbrăcat haine de sărbătoare. Prăznuirea Sfântului Cuvios Atanasie, a început în ajunul sărbătorii când 18 preoți au săvârșit slujba Vecerniei unită cu Litia.
În ziua de prăznuire, vineri 5 iulie, credincioși din satul Schitu Frumoasa, din împrejurimi, dar și pelerini din toate zonele țării, au participat la sfânta liturghie săvârșită cu acest prilej. Slujba Utreniei și Acatistului Sfântului Atanasie au fost săvârșite de soborul de preoți sub protia părintelui protoiereu Costel Mareș, pe vechiul altar de vară, iar Sfânta Liturghie a fost săvârșită pe noul altar de vară, care este în curs de finalizare, nădăjduind ca la următoarea prăznuire să fie săvârșită slujba de sfințire de către Înaltpreasfințitul Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
În cuvântul de învățătură, părintele protopop Costel Mareș a subliniat importanța sărbătorii, evidențiind legătura strânsă a oamenilor din Satul Schitu Frumoasa și nu numai, și Muntele Athos, prin ocrotitorul lor, Sfântul Atanasie Atonitul, cel care a ctitorit și Marea Lavră din Sfântul Munte Athos. Totodată, părintele protoiereu a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim cu urările de bine, sănătate, împliniri și bucurii duhovnicești.
Părintele Nicolae Pântea, preot slujitor în Halkidiki – Grecia și ctitorul bisericii cu hramul Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul, a transmis mulțumiri Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim pentru binecuvântare și gândurile părintești, preoților slujitori, pelerinilor ,și Sfântului Atanasie pentru că „a poposit din nou în mijlocul nostru”.
Înainte de a pleca, fiecare pelerin a fost servit cu câte o gustare pregătită cu acest prilej.
Biserica Sfântul Atanasie Athonitul a fost construită la iniţiativa părintelui Nicolae Pântea, preot slujitor în Halkidiki – Grecia, fiind sfinţită în anul 2008 de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, şi de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților.
Biserica a fost construită în apropierea casei părinteşti a părintelui Nicolae Pântea în memoria fratelui său care a murit în Muntele Athos. Aceasta este singura biserică din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului ocrotită de Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul.
Pr. Cristian-Ioan Balaban