Biserica „Sfântul Atanasie Athonitul”, filie a Parohiei Schitu Frumoasa, și-a sărbătorit ocrotitorul.
Credincioșii Parohiei Schitu Frumoasa din Protopopiatul Moinești, dar și pelerini din parohiile învecinate și din diferite zone ale țării, au participat la sărbătoarea comunității ce a debutat sâmbătă 4 iulie cu slujba Vecerniei unită cu Litia și a continuat a doua zi, în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul, cu Slujba Utreniei, Acatistul Sfântului Athonit și Sfânta Liturghie, săvârșite la altarul de vară.
Sfintele slujbe au fost oficiate de un sobor de preoți sub protia părintelui protoiereu Costel Mareș. Din soborul de preoți, invitați speciali ai părintelui Nicolae Pântea, preot slujitor în Halkidiki – Grecia, și ctitorul acestei biserici din satul Schitu Frumoasa, au fost părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului, și părintele arhidiacon Ionuț Mavrichi, consilier patriarhal, şi cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
În cuvântul de învățătură, părintele protopop Costel Mareș a transmis binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim cu prilejul acestei sărbători, și a subliniat importanța sărbătorii, mai ales în această perioadă delicată ce o traversăm, recomandând tuturor „celor care suntem ancorați în viața bisericii că trebuie să fim preocupați în primul rând de mântuirea sufletelor noastre, căci numai în imediata apropiere a lui Dumnezeu suntem cu adevarat vii, cu adevarat oameni, şi numai în Hristos, omul dobândește cu adevarat valoare. Daca ar fi sa-i definim pe sfinți intr-un cuvânt, acesta ar fi – iubire. Sfinții sunt treptele pe care Dumnezeu coboară la fiecare dintre noi, și astfel vedem cât de important este să invățăm de la sfinți cum să fim noi iubire și să cerem de la Dumnezeu ca El să reverse iubirea Sa milostivă și Harul Duhului Sfânt în sufletele noastre.”
Exegeza pericopei evanghelice a duminicii a IV-a după Rusalii, despre vindecarea slugii sutașului, a fost făcută de către părintele arhidiacon Ionuț Mavrichi care a îndemnat la smerenie „așa cum și Sfântul Atanasie, în întreaga sa viață monahală a trăit această smerenie în modul acesta maximal și extraordinar, învrednicit fiind în cele din urmă de mari daruri și de Împărăția Cerurilor.”
Cuvânt de întărire duhovnicească a oferit și părintele Nicolae Tănase de la Valea Plopului care a lăudat evlavia credincioșilor din satul Schitu Frumoasa, iar la finalul slujbei a oferit și hrană duhovnicească, cărți ziditoare de suflet, tuturor participanţilor la această sărbătoare.
Părintele Nicolae Pântea, gazda evenimentului, a mulţumit Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim, pentru binecuvântarea oferită, părintelui protopop pentru prezenţă şi cuvântul de învăţătură adresat, părinţilor slujitori şi tuturor pelerinilor prezenţi în curtea interioară a bisericii la această sărbătoare a comunităţii.
La final, fiecare pelerin a primit din partea organizatorilor, conform tradiţiei, câte un pacheţel ambalat conform cerinţelor din această perioadă. (pr. Cristian-Ioan Balaban)
*Biserica Sfântul Atanasie Athonitul a fost construită la iniţiativa părintelui Nicolae Pântea, preot slujitor în Halkidiki – Grecia, fiind sfinţită în anul 2008 de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, şi de Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților.
Biserica a fost construită în apropierea casei părinteşti a părintelui Nicolae Pântea în memoria fratelui său care a murit în Muntele Athos. Aceasta este singura biserică din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului ocrotită de Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul.