Sâmbătă, 6 august, în ziua când Ortodoxia cinstește marele Praznic Împărătesc al Schimbării la Față a Domnului Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sf. Cuv. Parascheva” din Roman.
În această zi de mare sărbătoare ale cărei semnificații ne vorbesc despre arătarea slavei lui Dumnezeu pe muntele Tabor și ne îndeamnă să ne transfigurăm existența prin împărtășirea din lumina necreată pe care Dumnezeu ne-o oferă în Sfintele Taine, credincioșii romașcani au avut bucuria de a se regăsi în comuniune de rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, în chivotul mușatin închinat Sfintei Parascheva. Bucuria slujirii liturgice a fost încununată de săvârșirea Sfintei Taine a Hirotoniei diaconului Bogdan Chelaru întru preot pe seama Metocului Chiriarhal închinat Sfinților și Dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana din Roman.
În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor prezenți, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a subliniat faptul că această sărbătoare este așezată de Biserică în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului tocmai pentru a se arăta că sensul postirii este transfigurarea interioară a creștinului și împărtășirea din lumina prezenței lui Dumnezeu, urmând calea nevoinței și curăției asemenea Fecioarei Maria. De asemenea, Înaltpreasfinția sa a remarcat faptul că deși Dumnezeu rămâne nepătruns pentru mintea omului, totuși prezența Sa în viața noastră poate aduce bucuria pe care au simțit-o apostolii pe Tabor. „Din punct de vedere liturgic și teologic, sărbătoarea Schimbării la Față este cel mai dens Praznic Împărătesc. Sărbătoarea de astăzi ne îndeamnă să ne adunăm în noi înșine și să înțelegem semnificațiile teologice care decurg din minunea petrecută pe Tabor. Nu putem pătrunde misterul lui Dumnezeu, însă ne putem împărtăși din bucuria pe care au simțit-o apostolii pe înălțimile muntelui transfigurării”.
Referindu-se la Schimbarea la Față, Înaltpreasfinția sa a vorbit despre semnificațiile teologice ce decurg din reprezentarea iconografică a acestui eveniment biblic pentru viața duhovnicească a creștinilor: „În icoana Schimbării la Față Îl vedem pe Mântuitorul îmbrăcat în haină luminată, haină pe care o primim și noi la Botez. Această icoană prezintă trei planuri ale desfășurării minunii, în ordinea în care este relatată de Evanghelie. Sunt reprezentate trei triade tridimensionale a căror axă este Hristos: prezența Sfintei Treimi, dialogul dintre Hristos și cei doi profeți, Moise și Ilie, și prezența smerită a celor trei apostoli. Cuvântul Tatălui care dă mărturie despre dumnezeirea lui Hristos („Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care bine am voit, pe acesta să-L ascultați”) îl întâlnim și la Botez, acolo unde a cerut să fie botezat de către Ioan, în râul Iordan. Cuvântul Tatălui confirmă dumnezeirea Fiului și arată identitatea Sa diferită de a celor doi profeți anulând astfel părerile greșite ale iudeilor care, cu opt zile mai înainte, spuneau despre Hristos că este Ilie, Ioan Botezătorul înviat sau unul dintre proroci. De asemenea, lumina necreată izvorâtă din ființa Sa este semnul slavei Sale descoperite acum, în fața ucenicilor, o lumină care arată strălucirea firii umane îndumnezeite. Această lumină îi învăluie pe ucenici și creează o stare de har care îi motivează să-și dorească să rămână pe munte, gustând necontenit din bucuria vederii lui Dumnezeu. Evenimentul Schimbării la Față ne arată că Hristos este Cel ce avea să vină pentru a mântui pe om, El este Cel ce se smerește luând asupra Sa păcatele lumii, murind pe Cruce și coborându-Se până la Iad”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de corul Diaconia al Catedralei arhiepiscopale din Roman.