În Duminica a XXIX-a după Rusalii, credincioșii romașcani au trăit bucuria de a fi în împreună rugăciune cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Din soborul slujitorilor au făcut parte părinți arhimandriți și protosingheli, membri ai administrației eparhiale, precum și arhidiaconi, membri ai Corului Diaconia. În cadrul Sfinte Liturghii, teologul Valentin Negoț a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Fulgeriș din Protopopiatul Sascut.

După citirea pericopei evanghelice rânduite pentru această duminică (Luca, 17, 12-19), în care este relatată vindecarea celor 10 leproși de către Mântuitorul Iisus Hristos, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre recunoștința pe care fiecare credincios este chemat să o manifeste față de binefăcătorii săi: „Ziua de astăzi poate fi numită Duminica recunoștinței, datorită textului evanghelic care s-a citit, foarte profund în sensurile lui. Se spune în popor că recunoștința este floare rară, și așa este. Aș spune că astăzi nici măcar nu se mai cultivă. În unele părți ea a dispărut total deoarece se deșertifică pământul. Chiar și acolo unde nu a fost niciodată nisipul, apare acum. Totodată, putem spune că se deșertifică și sufletele noastre. Îmi aduc aminte acum de ceea ce înseamnă Plânsul Saharei. Plânsul Saharei este atunci când nu mai este nimic care să aibă viață într-un loc anume, iar pustiul semnifică acea absență sau vidul spiritual care se formează în cel care nu mai are nicio recunoștință față de Dumnezeu, care este Creatorul, nu mai are nicio cinste sau recunoștință față de educatorii săi, față de cei care i-au fost aproape, față de părinții care l-au născut în lume, și atunci se instalează acel pustiu. În pustiu simți lipsa lui Dumnezeu, dar dacă ai credință cât un grăunte de muștar, cum spune Evanghelia, de lovești cu toiagul tău stânca care pare inertă și este seacă, va izvorâ apă, așa cum odinioară Moise în pustie a lovit piatra cu toiagul și a curs pârâu de apă, sau a rugat pe Dumnezeu Care a trimis din înălțime mana, iar la orizont se profila Pământul Făgăduinței. Atunci când suntem recunoscători, noi recunoaștem că acestea sunt darurile lui Dumnezeu făcute nouă, de aceea astăzi, în Duminica Recunoștinței, ne amintim de toți cei care au fost în jurul nostru. Floarea recunoștinței trebuie să fie udată, să crească mereu, de aceea trebuie ca fiecare credincios al Bisericii noastre să se străduiască să-și aducă aminte de binefăcătorii și de vindecătorii săi pentru ca astfel să se creeze legătura sinceră dintre ei și cei care au dat valoare timpului și l-au transfigurat”. 

La finalul Sfintei Liturghii, arhidiaconul marius Oancea a dat citire poemului Recunoștința, floare rară, scris de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Paraschevi a Catedralei arhiepisopale din Roman.