În dimineața zilei de 26 octombrie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim a săvârşit, cu prilejul hramului, Dumnezeiasca Liturghie la Parohia "Sfântul Dumitru" din cartierul băcăuan Narcisa.
Vorbind despre viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Ierarhul a explicat credincioșilor despre curajul mărturisirii în vremurile actuale și a îndemnat la vindecarea de teama ontologică.
Iubiți credincioși, astăzi este o zi specială pentru că îl serbați pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, pe care fiecare îl simțiți în inimile dumneavoastră. El este prezent prin Duhul Sfânt ce i-a a fost dat lui în timpul martiriului pe care l-a suferit în zorii creștinismului. Sfântul Dimitrie a trăit în perioada când Biserica se înfiripa ca și instituție. Aflăm despre viața lui și despre felul cum acesta și-a mărturisit credința, despre felul cum a trăit el, fiind un tânăr entuziast pentru Hristos care dobândise prin Duhul Sfânt acea putere care vine din puterea lui Dumnezeu și a îndrăznit să mărturisească credința cea adevărată, în ciuda tuturor vitregiilor oamenilor care conduceau lumea atunci. Vremurile parcă se repetă! Ce învățăm din viața acestui martir care a trăit în secolul al patrulea? În primul rând, curajul, pentru că acest tânăr nu avea teamă.Teamă nu trebuie să avem decât de Dumnezeu! Dacă avem teamă de oameni înseamnă că nu avem pe Dumnezeu și în Dumnezeu nu poți să ai teamă pentru faptul că El este totul întru tine. Să eliminați această teamă, pentru că indiferent de ce ni se întâmplă, chiar dacă un fir de păr cade de capul nostru, el nu cade fără știrea celui de Sus. Mai învățăm din viața unei martir că trebuie să mărturisim; acest termen "martir" vine de la martor sau mărturisitor. În vreme de pace care este mărturisirea noastră? Aceea că trebuie să facem faptele credinței și să ne întâlnim permanent cu Dumnezeu în Duh. Această zi este una măreață, închinată unui martir al creștinismului primar, așa cum am spus că este sărbătorit atât în Occidentul creștin cât și în Orientul creștin. Dacă mergeți și căutați în catedralele lumii, unele dintre ele sunt închinate sfinților martiri din zorii creștinismului, dintru început. Acești martiri au devenit, bineînțeles, modele de urmat pentru faptul că sângele martirilor este sămânța creștinismului. De 2000 de ani se mărturisește credință lucrătoare prin iubire și noi încercăm să Îl imităm pe Hristos.
Părintele Arhiepiscop Ioachim a oferit o definiție a timpului, dar a vorbit și despre exemplul pozitiv oferit de cadrele medicale implicate și dedicate pentru a sluji aproapelui, despre care a spus:
Ce este timpul? Timpul este asemănat unui fir care iese din eternitatea lui Dumnezeu și se deapănă pe ghemul veșniciei. Iese în fiecare zi ca dintr-un caier. Noi activăm timpul sau îl transfigurăm, căci Sfântul Apostol Pavel a spus încă de multă vreme: Transfigurați timpul căci zilele rele sunt! Iată, iubiți credincioși, că suntem într-un timp al vremurilor de persecuție pentru că suntem siliți să facem și noi ceea ce au făcut și înaintașii noștri, atunci când s-au confruntat cu anumite situații dificile, anumite situații problemă care nu aveau soluționare decât prin Dumnezeu.
Doctorul credincios și orice asistent din domeniul medical cunosc, cu siguranță, că fiecare om este un mister nedeslușit și are o legătură tainică cu Dumnezeu. De aceea, așa cum preotul înalță vinul și prescura pentru a le sfinți, care în timpul slujbei se prefac prin rugăciune în Trupul și Sângele lui Hristos, tot așa și medicii trebuie să vadă pe Hristos care stă ascuns tainic în fiecare persoană bolnavă, asupra căruia ei trebuie să decidă spre a-i ajuta la vindecarea fizică. Te rog, Doamne Dumnezeul nostru, fă ca orice doctor sau îngrijitor de bolnav să aibă conștiința că el săvârșește cea de a opta taină, care este misterul sau taina fratelui.
Chiriarhul a citit o rugăciune alcătuită special pentru toate cadrele medicale, ca acestea să fie ocrotite de Dumnezeu în aceste vremuri pandemice.
La finalul Liturghiei, Părintele Arhiepiscop Ioachim și-a exprimat bucuria revederii cu bunii credincioși din parohia băcăuană și a felicitat preoții slujitori pentru buna armonie și împreuna slujire spre binele păstoriților lor, preotul paroh Ioan Pleșcău mulțumind Arhipăstorului pentru prezență și pentru dragostea pe care o manifestă față de enoriașii parohiei aflate sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dumitrie. (pr. Daniel-Ionel Marari)