Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la Roman s-a desfăşurat luni, 30 octombrie 2023, examenul de capacitate preoțească.
Verificarea cunoștințelor teologice și a capacității de a fi un bun păstor de suflete au constituit baza examenului de capacitate preoțească susținut de cei opt absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior teologic înscriși pentru sesiunea de toamnă a examenului de Capacitate preoţească, desfăşurat la Roman cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.
Unul dintre momentele cele mai importante ale examenului de capacitate l-a constituit întâlnirea candidaților cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim în sala de ședințe a Palatului arhiepiscopal. După precizările legate de modalitatea organizării examenului și prezentarea câtorva informații preliminare de către părintele consilier Alexandru Zamfir, candidații au participat la un dialog deschis cu Ierarhul locului fiecare dintre aceștia prezentându-se și vorbind despre activitățile cultural-religioase la care sunt angajați, implicarea în viața bisericii prin acțiuni de voluntariat și preocupările teologice. Totodată, Înaltpreasfinția sa le-a vorbit absolvenților despre chemarea preoțească în lumina noilor exigențe sociale și istorice, creionând chipul preotului chemat să răspundă provocărilor lumii contemporane.
Apoi, în fața comisiei coordonate de părintele Alexandru Daniel Zamfir, consilier administrativ, și alcătuită din preoți consilieri și inspector ai Centrului eparhial, precum și profesori de la Liceul Teologic ”Episcop Melchisedec” Roman, candidații au susținut mai întâi testul psihologic, după care s-au desfășurat probele scrise la disciplinele Dogmatică, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Omiletică în Sala „Sf. Ierarh Dosoftei” din incinta Centrului eparhial.
Apoi, condidații s-au întâlnit cu membrii comisiei de examinare, unul dintre scopuri fiind acela de a proba dacă au chemare pentru misiunea preoţească, de a verifica nivelul cunoştinţelor dobândite şi capacitatea de a le aplica în viaţa pastoral-misionară. Examenul de capacitate preoțească a fost încheiat cu proba orală la disciplinele Liturgică, Omiletică, Legislație Bisericească și Exegeză Biblică.