Cea de-a treia duminică a Postului Mare a fost una specială pentru credincioșii Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Protopopiatul Bacău. Aici a avut loc, în ziua de 04 aprilie 2021, o nouă etapă a Proiectului catehetic „Mergând, învățați toate neamurile…”, marcată prin susținerea catehezei, sugestiv intitulată: ”Sfânta Cruce – monumentul îmbrățișării lui Dumnezeu”.
Desfăşurată în prezenţa credincioşilor, a părintelui paroh Aurel Cîrlan, a părintelui slujitor Marian Gliga, a unui număr semnificativ de preoţi din echipa de implementare a proiectului din cadrul Protoieriei Bacău, a părintelui protoiereu Ciprian-Eugen Ciuche, dar şi a părintelui Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul biroului de catehizare şi activităţi cu tineretul, această cateheză din perioada Postului Mare a fost realizată cu succes.
Duminică, 4 aprilie 2021, începând cu ora 17.30, după terminarea slujbei acatist închinat Sfintei Cruci, la Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, credincioșii prezenți au avut bucuria de a participa la cateheza susținută de către părintele Mihai Flavius Balaban. Tema catehezei a avut ca obiectiv prezentarea unei sinteze a învățăturii ortodoxe despre Sfânta Cruce, cu evidențierea importanței pentru mântuirea noastră.
Tema abordată a fost foarte frumos ilustrată și a pus în valoare semnificațiile teologice și practice ale cinstirii Sfintei Cruci.
Noutatea acestei seri catehetice a fost una originală, întrucât momentul de început a fost inspirat din viața parohiei, ceea a dat o notă de familiaritate celor prezenți, mulți dintre ei regăsindu-se în această etapă de pregătire a temei catehetice.
Tratarea a parcurs următoarele puncte: Sfânta Cruce în Sfânta Scriptură, cele trei semnificații (obiect, semn, cale) şi locul Crucii în cultul ortodox. A fost adusă în discuție și o definiție inspirată a Înaltpresfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim care ne învață: „Semnul care concentrează în el intensitatea trăirii prezenței lui Dumnezeu în stare de jertfă și care invită pe om la asumarea suferințelor și neîmplinirilor proprii și la urmarea lui Hristos este Crucea, cu toate semnificațiile ei”.
Proiectul, implementat în Protoieria Bacău cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, a găzduit prezența părintelui protopop, alături de care au participat preoți membri ai echipei nucleu, alți preoți invitați și numeroși credincioși ai parohiei.
(Pr. Ciprian Gunea)