Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în ziua de 16 mai 2023, seniorii Centrului socio-cultural pentru persoane vârstnice „Sf. Paisie de la Neamț” al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Bacău (str. Bicaz nr. 9), au participat la pelerinajul dedicat omagierii a 200 de ani de la nașterea Episcopului Melchisedec Ștefănescu. Aceştia s-au alăturat altor câteva mii de pelerini veniți din toată eparhia la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, însoțiți de preoții slujitori.
Pelerinii au avut bucuria de a participa la Sf. Liturghie oficiată de un sobor de ierarhi, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și Preasfințitul Părinte Nichifor, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.
În cuvântul de învățătură a Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a menționat: „viața Episcopului Melchisedec Ștefănescu și faptelei lui uimitoare i-a zugrăvit chipul nemuritor în conștiința Bisericii și a rămas pentru eternitate, o făclie aprinsă pentru a mărturisi ortodoxia unui neam binecuvântat de Dumnezeu.”
Cu acest prilej au fost premiați copiii, preoții și profesorii care au ajuns la faza eparhială a Concursului Național Catehetic „Tinerii și vârstnicii să laude numele Domnului”. Tinerii de la Centrul de cateheză „Sf. Paisie de la Neamț” al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Bacău, coordonați de preotul paroh Iulian Popa, au obținut Mențiunea I, fiind primul an de participare la acest concurs.
După participarea la acest eveniment deosebit, grupul de pelerini s-a îndreptat spre alte obiective duhovniceşti, unde s-au închinat la icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului de la Mănăstirea Giurgeni și de la Biserica Parohiei din Trifești, ultima oprire fiind la Metocul chiriarhal „Sf. Ioachim și Ana” de la Itești.