Joi, 28 martie a avut loc o nouă întâlnire a seniorilor de la Lazaret, având ca obiectiv cunoașterea personalităților culturale ale municipiului Bacău. După participarea la slujba Sfintei Liturghii a darurilor mai înainte sfințite, cele peste 20 de persoane au discutat despre folosul pomenirii celor adormiți în perioada Postului Mare.
Părintele Ciuche Eugen Ciprian a oferit răspunsuri la principalele întrebări adresate, privind importanța rugăciunilor personale pentru aceștia, pomenirea lor la rânduiala Proscomidiei și a menționat câteva dintre argumentele biblice care susțin credința în învierea morților. După servirea produselor de post și a dulciurilor pregătite de membrii seniori a urmat deplasarea la casa memorială a pictorului bacăuan Nicu Enea.
Au fost vizionate o serie de documentare privind viața și activitatea maestrului, după care doamna muzeograf Carmen Murariu a făcut prezentarea tuturor tablourilor din muzeu. Printre lucrările expuse s-au putut remarca acele creații în care erau descrise tradițiile satului românesc, privite prin ochii maestrului pictor, dornic să redea, cât mai fidel, atmosfera de bucurie și sărbătoare a acelor vremuri. Impresionant a fost acel moment în care a fost prezentat tabloul reprezentând fosta Capelă de la Lazaret, pictată de Nicu Enea în 1930, amintind de spitalul Lazaret ridicat pe locul actualei biserici, unde se oficiau slujbele de pomenire a soldaților bolnavi de tifos exantematic.
În mod neașteptat, mulți dintre cei prezenți, având o vârstă înaintată, au putut oferi informații referitoare la viața urbei băcăuane din timpul trecerii la cele veșnice a acestui renumit pictor, respectiv anul 1960.
La final, după mulțumirile adresate, seniorii au primit invitația de a reveni la casa memorială Nicu Enea pentru a realiza, sub coordonarea doamnei muzeograf, o serie de picturi care să reproducă atmosfera satului românesc de altă dată. (Pișcu Carla Livia)