Cu binecuvântarea IPS Ioachim, astăzi, 11 august, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Păncești, preoții protoieriei Sascut au participat la ședința lunară în cadrul căreia s-a dezbătut tema: Mărturii biblice, patristice, ecleziologice, canonice, legislative bisericești și civile ale misiunii mănăstirii în viața Bisericii, lucrarea fiind prezentată de PC Pr. Marin Racoviță de la Parohia Cucova, comuna Valea Seacă.
Cu binecuvântarea IPS Ioachim, astăzi, 11 august, în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Păncești, preoții protoieriei Sascut au participat la ședința lunară în cadrul căreia s-a dezbătut tema: Mărturii biblice, patristice, ecleziologice, canonice, legislative bisericești și civile ale misiunii mănăstirii în viața Bisericii, lucrarea fiind prezentată de PC Pr. Marin Racoviță de la Parohia Cucova, comuna Valea Seacă. Delegat al Centrului eparhial a fost PC Pr. Dorel Eva, inspector eparhial, care a transmis cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim.
PC Pr. referent, în expunerea sa, a subliniat rolul pe care mănăstirea îl are în viața Bisericii, vocația monahală și importanța marilor duhovnici în spiritualitatea ortodoxă. „Referindu-ne la rolul misiunii monahismului în societatea contemporană, trebuie să remarcăm faptul că monahul sau monahismul, în genere, constituie o latură a Bisericii în care tot accentul cade pe misiune. Mulţimea de oameni care vine la mănăstire trebuie educată în spiritul creştin autentic, dar în acelaşi timp trebuie păstrate şi tradiţiile fiecărei comunităţi în parte. Monahul, aflându-se în mănăstire, are rolul fundamental de a răspândi Adevărul dumnezeiesc pretutindeni şi fiecăruia în parte. Dacă preotul din cauza unor nevoi personale cum ar fi familia, parohia, etc., scapă din vedere latura aceasta a misiunii, monahul, în schimb, trebuie să se îngrijească de mântuirea sa, dar şi de cea a credincioşilor care calcă pragul mănăstirii, printr-o misiune clară şi precisă prin care se pot dobândi elementele esenţiale ale Ortodoxiei.
Mănăstirile sunt vetre de cultură şi spiritualitate, oaze de linişte şi centre ale rugăciunii permanente. Vizitarea lor de către pelerini poate fi un bun prilej misionar. Duhovnicii îmbunătăţiţi ai mănăstirilor sporesc zestrea misionară a acestora”, a subliniat părintele Racoviță.