Astăzi 11 iunie, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, a avut loc ședința lunară a preoților Protoieriei Sascut, tema dezbătută fiind: „Rolul Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii în pastorația individuală a credincioșilor; roadele duhovnicești ale Spovedaniei și Împărtășanieiˮ.
Astăzi 11 iunie, cu binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, a avut loc ședința lunară a preoților Protoieriei Sascut, tema dezbătută fiind: „Rolul Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii în pastorația individuală a credincioșilor; roadele duhovnicești ale Spovedaniei și Împărtășanieiˮ. Referatul a fost susținut de părintele Spulber Daniel de la Parohia Muncelu, care a spus între altele: „Sfintele Taine ale Bisericii sunt Taine ale vindecării de păcat și ale dobândirii vieții veșnice. Când Hristos iartă păcatele El vindecă de fapt sufletul omului de înstrăinarea și despărțirea sa față de Dumnezeu și de aproapele. Numai sufletul omului vindecat de păcate și de patimi păcătoase egoiste poate iubi cu adevărat pe Dumnezeu și pe aproapele. În sensul acesta, prin Sfintele Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei se reface legătura de iubire dintre omul credincios și Dumnezeu pe de o parte și dintre credincios și semenii săi, pe de altă parte. Preotul profesor Petre Vintilescu, în lucrarea Spovedania și duhovnicia, insistă asupra importanței lucrării pastorale a preotului în scaunul spovedaniei arătând că acțiunea de îndrumare spirituală se desfășoară aici în cel mai pronunțat spirit samaritean. Ea este, cu alte cuvinte, o asistență morală în toată regula. În scaunul spovedaniei, preotul este nu numai un judecător al moralității credinciosului și un medic căutat pentru vindecarea rănilor lăsate de păcat, ci în același timp și un îndrumător, un călăuzitor spre căile virtuții. El este chemat să lumineze mintea prin lămuriri și preveniri, să îndrume voința prin sfaturi, prin îndemnuri, prin încurajări și să trezească în inimă dorința virtuții și a binelui. Aici preotul se înfățișează ca o călăuză pentru fiecare, fie că pe unul trebuie să-l ajute să se ridice din păcat și să se ferească de el în viitor, fie că pe altul trebuie să-l ajute să se mențină în bine ori pe alții să-i stimuleze să urce trepte noi în ascensiunea lor în virtute ori perfecțiune.ˮ
La finalul întâlnirii au fost discutate diverse probleme de ordin administrativ.