Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc ședința de lucru cu personalul neclerical de pe cuprinsul Protoieriei Moinești.
Vineri, 13 mai 2022, începând cu ora 14.30 în Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Moinești s-a întrunit personalul neclerical din Protopopiatul Moinești sub coordonarea preotului Costel Mareș, protopop al Protopopiatului Moinești.
Președintele pentru ședința de lucru, și delegatul Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim, a fost preotul Radu Grigoraș, consilier eparhial – Sectorul juridic, din cadrul Arhipiscopiei Romanului și Bacăului, care a transmis celor prezenți binecuvântarea și aprecierea Chiriarhului.
În cadrul discuțiilor părintele consilier a evidențiat câteva aspecte foarte importante cu privire la relația pe care trebuie să o aibă personalul neclerical cu preotul paroh, dar și cu credincioșii din parohie sau cu orice credincios cu care interacționează, îndemnând pe fiecare să se implice activ în toate acțiunile întreprinse în comunitatea parohială.
Pe ordinea de zi au mai fost dezbătute probleme de ordin pastoral-misionare, cât și aspecte care țin de disciplina liturgică și administrativă.
Pr. Cristian-Ioan Balaban