Consiliul duhovnicesc al Protopopiatului Moineşti s-a reunit luni, 28 ianuarie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Luni, 28.01.2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a avut loc ședința Consiliului Duhovnicesc al Protopopiatului Moinești, prezidată de către părintele protopop Costel Mareș.
La această întrevedere de la început de an, alături de părintele protoiereu au participat preoții coordonatori ai tuturor Cercurilor Pastorale de pe cuprinsul Protopopiatului Moineşti.
În deschidere a fost expus raportul de activitate pe anul 2018, fiind prezentate aspectele economice, proiectele pastoral-misionare și cultural-filantropice desfășurate în anul 2018 în Protopopiatul Moinești cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim.
Totodată, a fost analizată și aprobată planificarea activităților propuse spre a fi derulate în Protopopiatul Moinești, în 2019 - Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești în Patriarhia Română.
Acest program de activități cultural-filantropice și pastoral-misionare va fi înaintat Înaltpreasfințitului Ioachim spre a primi binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale.
Întâlnirea Consiliului Duvovnicesc a precedat ședința administrativă a preoților din Protopopiatul Moinești, ce va avea loc joi, 31 ianuarie 2019, începând cu ora 9,30 la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Moinești.
Pr. Cristian Balaban