În perioada 12-14 august 2024, Parohia ,,Sfântul Spiridon” Comănești, cu purtarea de grijă a părintelui paroh Daniel Prepeliță, a organizat cea de-a IV-a ediție a Școlii de vară ,,Spiridonia”.
Prima zi a școlii de vară a debutat în Biserica ,,Sfântul Spiridon” cu o slujbă de binecuvântare a Școlii de vară și a copiilor prezenți. La finalul slujbei, părintele Daniel Prepeliță a ținut un cuvânt de învățătură. Ziua a continuat cu vizitarea Microfermei ,,La Victor” din orașul Comănești. Aici, copiii participanți la Școala de vară au avut ocazia să vadă specii rare de păsări și alte animale și au primit informații din partea gazdelor despre îngrijirea acestora. De asemenea, copiii au avut ocazia să se joace în natură.
Cea de-a doua zi a Școlii de vară ,,Spiridonia” a fost dedicată activităților de relaxare și activităților sportive. Ziua a debutat cu un atelier de creație, în cadrul căruia copiii participanți și-au pus în valoare talentul la desen. Au continuat cu activități sportive, jocuri educaționale, muzică și dans. La activitățile desfășurate în cea de-a doua zi a Școlii de vară au fost prezenți și elevi din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Comănești, însoțiți de cadre didactice.
În ultima zi a Școlii de vară, copiii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în Biserica ,,Sfântul Spiridon” și au primit Sfânta Împărtășanie.
La activitățile desfășurate în cadrul Școlii de vară ,,Spiridonia” au participat peste 30 de copii din Parohia ,,Sfântul Spiridon”. Toate activitățile au fost desfășurate sub îndrumarea cadrelor didactice de la unitățile de învățământ partenere: Școala Gimnazială ,,Ciprian Porumbescu” Comănești, Liceul Tehnologic Dărmănești și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Nr. 2 Comănești.
Toți copiii participanți au primit din partea părintelui Daniel Prepeliță daruri cu rechizite necesare începutului de an școlar care se apropie.