Școala de Vară „Prietenii Sfântului Nicolae” în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Sagna

În perioada 23–27 iulie 2025, în Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Sagna, Protopopiatul Roman, s-a desfășurat Școala de Vară cu tema „Prietenii Sfântului Nicolae”, organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

Timp de cinci zile, copiii din parohie au participat la un program educativ, formativ și recreativ, structurat în jurul unor activități cu caracter religios, social și cultural, desfășurate atât în cadrul bisericii, cât și în afara ei.

Deschiderea oficială a Școlii de Vară a avut loc în tinda bisericii, prin rostirea rugăciunii, urmată de o sesiune interactivă susținută de domnul psiholog Tudor Tănase, care le-a vorbit copiilor despre fenomenul bullying, metode de recunoaștere și modalități de reacție adecvate în astfel de situații.

În cea de-a doua zi, participanții au vizitat Ferma Crăciun, un spațiu educativ unde copiii au avut ocazia să cunoască diverse animale domestice și să înțeleagă importanța muncii în mediul agricol. Activitatea a urmărit familiarizarea celor mici cu viața la fermă și cu responsabilitatea față de mediul înconjurător.

A treia zi a inclus o prezentare oferită de reprezentanți ai Poliției din municipiul Roman. Aceștia au explicat funcționalitatea autospecialei, regulile de circulație rutieră și normele de comportament în spațiile publice. Ulterior, copiii au participat la un atelier culinar, în cadrul căruia au pregătit o salată de fructe, învățând despre alimentația sănătoasă și lucrul în echipă.

Joi, 25 iulie, programul a continuat cu o prezentare susținută de apicultorul Vasile Rădăuceanu, care le-a vorbit copiilor despre albine, stupi și procesul de obținere a mierii. Informațiile primite au fost completate de un concurs de cunoștințe și îndemânare, organizat pe echipe, menit să stimuleze spiritul de competiție și colaborare între participanți. Ziua s-a încheiat cu un moment festiv, marcat de oferirea unui tort aniversar.

Ultima zi a școlii a fost dedicată activităților liturgice. Copiii au participat la Sfânta Liturghie și s-au împărtășit cu Sfintele Taine, evenimentul având un caracter duhovnicesc profund. În încheiere, a avut loc festivitatea de premiere, în cadrul căreia fiecare participant a primit o diplomă, o carte și un pachet cu dulciuri, în semn de apreciere pentru implicarea și interesul manifestat pe parcursul întregii săptămâni.

Evenimentul a fost organizat de Parohia Sagna, cu sprijinul enoriașilor, al părinților și al cadrelor didactice Nicolae Roxana Elena și Varvaras Ana-Maria, cărora li se adresează mulțumiri pentru contribuția adusă la buna desfășurare a programului. (pr. Bogdan Palcău)