În perioada 24 – 28 iulie 2023, copiii Parohiei Holt din Protopopiatul Bacău s-au bucurat de activităţi catehetice, artistice, sportive, ludice şi recreeative în cadrul unei Şcoli de vară ajunse la a XI-a ediţie. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi prin buna coordonare a părintelui protoiereu Eugen Ciprian Ciuche, şi anul acesta, copiii de la Holt au participat la cursurile şi la acţiunile pregătite special pentru ei, în cadrul unei noi Şcoli de vară intitulate „Învaţă, cunoaşte, bucură-te copile!”
Titlul, conceptul şi organizarea activităţilor au fost urmarea unor cursuri de formare în domeniul lucrului cu tinerii, cursuri organizate pentru preoţii doritori din Protopopiatul Bacău cu binecuvântarea Chiriarhului locului.
S-au desfăţurat activităţi artistice; s-au susţinut cateheze tematice; a avut loc un concurs de toacă; o seară de film în aer liber; un atelier de pictură icoană bizantină susţinut de doamna Brânduşa Popovici şi de colegii săi de la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu” Bacău. Copiii au învăţat cântările Sfintei Liturghii şi au dat răspunsurile de strană învăţate, în ziua de prăznuire a Sfântului Pantelimon, când s-au şi împărtăşit; apoi, au avut parte de multe jocuri noi interactive şi de activităţi sportive care au dat un plus de bucurie celor 5 zile petrecute în tinda bisericii parohiale.
Programul s-a desfăşurat zilnic între orele 09.00 şi 13.30, a început cu rugăciunea dimineţii şi s-a încheiat cu câte o rugăciune de final. În ultima zi, mulţumită sponsorilor „Agricola Bacău” şi Asociaţia „Totul pentru un surâs” reprezentată de doamna Tania Loredana Diaconu, copiii s-au bucurat de clipe minunate într-o excursie de o zi în Pădurea Şerbăneşti, organizată de domnul învăţător Bujor împreună cu membrii echipei Centrului de Ecologie Bacău.
„Cu mult entuziasm și multă bucurie, 30 de copii din satul Holt, comuna Letea Veche, județul Bacău însoțiți de preotul Iulian Adam de la Parohia Ortodoxa Holt, Bacau, s-au bucurat o întreagă zi de o excursie în Pădurea Șerbănești. Copiii au fost îndrumați de învățătorul Nicu Bujor și încă 3 colegi coordonatori de la Centrul Regional de Ecologie Bacău și s-au plimbat cu caiacurile, au căutat pietre semiprețioase în apă, au tras cu arcul, au căutat comori cu detectoare de metale, au învățat să se orienteze, au făcut jocuri de strategie, au identificat fauna și flora împrejurimilor și s-au ghidat după hărți bine stabilite. Delicioasa masă de prânz a fost gătită cu piept de pui Agricola și cu multe legume, copiii s-au bucurat și de sandwich-uri, fructe, limonadă cu mentă, apă şi suc. Excursia s-a desfășurat pe programul „Aventură în Pădurea Șerbănești” un program gândit, proiectat și fundamentat pedagogic de învățătorul Nicu Bujor în colaborare cu Centrul Regional de Ecologie Bacău”, a declarat doamna Tania Diaconu de la Asociaţia „Totul pentru un surâs”.
Părintele paroh Iulian Vasile Adam a mulţumit la final sponsorilor, organizatorilor de ateliere, voluntarilor şi tuturor celor care au contribuit la buna desfăşurare a şcolii de vară şi a excursiei de o zi din lunca Bacăului şi şi-a exprimat bucuria şi dorinţa desfăşurării unor alte activităţi similare viitoare.