Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Parohia Ortodoxă Dealu Nou cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în parteneriat cu Primăria comunei Sărata, a organizat, în perioada 21–25 iulie 2025, o școală de vară dedicată copiilor din comunitate.
Timp de cinci zile, între orele 09:00 și 15:00, 50 de copii s-au bucurat de activități desfășurate în centrul social al parohiei și în căminul cultural al primăriei. Sub coordonarea părintelui paroh Răzvan-Dimitrie Radu și cu sprijinul doamnei primar Irina Argatu, programul a cuprins activități duhovnicești (rugăciuni, cateheze, dialoguri cu preotul), activități educative, ateliere de creație, jocuri sportive, activități practice și recreative, toate gândite să contribuie la formarea armonioasă a celor mici, într-un mediu sigur și primitor.
Fiecare zi a început cu rugăciune și s-a încheiat cu zâmbete. Copiii au primit zilnic masa de prânz, asigurată cu ajutorul generos al comunității și al voluntarilor implicați. Întreaga activitate a fost o mărturie vie a grijii pe care Biserica și întreaga comunitate o poartă copiilor, oferindu-le o vacanță plină de sens, în iubire de Hristos și comuniune frățească.
În ultima zi a școlii de vară, toți copiii au participat la Sfânta Liturghie, unde s-au împărtășit cu Sfintele Taine, trăind astfel, cu inimă curată, momentul cel mai sfânt al întregii săptămâni. La final, a avut loc festivitatea de încheiere, marcată de o petrecere cu baloane, muzică și voie bună la Căminul cultural – un prilej de bucurie și recunoștință pentru toți cei implicați.
Parohia adresează mulțumiri părinților și bunicilor pentru încrederea oferită, colaboratorilor, donatorilor și voluntarilor pentru generozitatea și dăruirea cu care au sprijinit această inițiativă. Prin efortul comun, școala de vară de la Dealu Nou a devenit o frumoasă tradiție a verii, în care copiii cresc în credință, prietenie și speranță. (Pr. R.D.R.)