Școală de vară în Parohia Valea Șoșii din Protopopiatul Moinești

Seria școlilor de vară desfășurate în parohiile din eparhia Romanului și Bacăului a continuat și la Valea Șoșii (Protopopiatul Moinești).

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Valea Șoșii (Protopopiatul Moinești), s-a desfășurat, în perioada 29 august – 4 septembrie, o școală de vară destinată tinerilor din această zonă.  În contextul serbării ”Anului Omagial dedicat educației religioase a tineretului ortodox”, școala de vară s-a concentrat pe aspectul duhovnicesc al activităților cu copiii, toate zilele începând cu rugăciunile de dimineață în biserică, citite de către ei. ”În scop formativ, am realizat trei ateliere de lucru interactive, pe teme de interes pentru vârsta lor. Prima temă propusă spre dezbatere a fost ”prietenia”. A fost proiectat un film, s-au purtat apoi discuții despre diverse aspecte: ce ne place și ce nu ne place într-o prietenie, ce oferim, dar și ce așteptăm să primim. S-a ajuns la concluzia că este important ca între prieteni să fie sinceritate, încredere, altruism, bunătate, lucruri de care vor ține cont de acum înainte. Atelierul de lucru ”Familia, Biserica și Școala” a presupus realizarea unor dezbateri pe grupe de lucru, fiecare grupă realizând pe o coală de hârtie o imagine a ceea ce văd ei pozitiv și negativ, ceea ce și-ar dori mai mult și ce nu, în cele trei instituții fundamentale ale societății în care trăim. Copiii au desenat într-o inimă ce le place în familie: casa, dragostea părintească, bunăstarea și au tăiat cu roșu beția, violența, divorțul, au compus poezii și au desenat buchete de flori pentru cei dragi. În imaginea despre Biserică au desenat lăcașul sfânt, preotul și credincioșii, săvârșirea Sfintelor Taine. În discuțiile despre Școală, copiii și-au exprimat dorința de a învăța lucruri frumoase, de a fi prieteni unii cu alții și de a avea profesori plini de bunătate”, a declarat preot Ovidiu Daniel Hereș. Ultimul atelier a avut ca temă ”Rugăciunea” și s-a încheiat cu realizarea unei Scrisori către Dumnezeu, pe care fiecare participant a citit-o în fața celorlalți. ”Copiii au deprins astfel ușurința de a vorbi cu Dumnezeu, de a-I mulțumi, de a-I cere iertare și de a cere ajutorul Lui. Am găsit multă maturitate și seriozitate la copii în relația lor cu Dumnezeu, scrisorile realizate aducând emoții în sufletele tuturor. Tocmai de aceea, am decis să facem o expoziție cu aceste Scrisori-Rugăciune către Dumnezeu, pe care să le poată vedea și ceilalți enoriași ai parohiei”, a mai spus preotul Hereș. Un alt obiectiv al Școlii de Vară din acest an a fost cunoașterea împrejurimilor. Astfel, copiii au participat la o mică excursie la Mânăstirea ”Sf. Sava”, unde au luat contact cu viața de rugăciune a monahilor, cu ascultările lor. ”Excursia a vizat apoi bisericile din comuna Poduri, între care o atenție deosebită am acordat Bisericii „Sf. Arhangheli” din Rusăiești, cea mai veche din Protopopiatul Moinești. Am vizitat și Școala de Vară de la Biserica „Sf. Nicolae” Poduri, unde copiii au discutat cu cei care desfășoară activități foarte interesante pentru cei de vârsta lor, părintele paroh Vasile Popa și colaboratorii săi”, a preciat preotul Ovidiu Hereș.


Activitățile duhovnicești s-au împletit armonios cu momentele de relaxare, jocuri sportive, cântece și cu atelierul de gastronomie. Prin grija Comitetului Parohial, copiii au primit în fiecare zi gustări, fructe, dulciuri. La sfârșitul Școlii de Vară „Sfântul Nectarie” Valea Șoșii participanții au fost premiați cu diplome și apreciați în fața comunității parohiale pentru activitățile desfășurate, pentru seriozitate și dragostea față de valorile creștine. ”Am vrea să menționăm în mod deosebit entuziasmul și bucuria copiilor pe parcursul tuturor activităților. Sunt foarte dornici să se întâlnească, să vorbească, să cânte, să mănânce împreună, să discute despre problemele care îi interesează, să fie apreciați și puși în valoare. Realizarea de astfel de întâlniri îi ajută să se simtă apropiați de Biserică și între ei, ceea ce credem că este o mare necesitate pentru tinerii ortodocși de azi. În desfășurarea activităților ne-am bucurat de sprijinul tinerilor voluntari, liceeni și studenți din parohie, cărora le mulțumim”, a conchis preotul paroh din Valea Șoșii.

(pr. Constantin Gherasim)