Școala de vară în Parohia Drăgușani

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, prin implicarea preotului Ioan Negoiță, în perioada 23-27 august, la biserica parohială "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Parohia Drăgușani, s-a desfășurat o nouă ediție a "Școlii din tinda Bisericii".

   Astfel, un număr de 20 de copii s-au întâlnit "la poalele sfinților în tinda Bisericii", unind cerul și pământul prin rugăciunea rostită la începutul fiecărei zile.

    În prima zi ș-a desfășurat cateheza intitulată "Hristos, copilul din noi (sinceritate, puritate, adevăr, arheologie biblică)". După o recreație prin dans sportiv, realizată de voluntarii programului, activitatea a continuat cu dialogul "Tehnologia - dependență sau dezvoltare?".

    A doua zi, copiii l-au avut în mijlocul lor pe domnul Cristi Negru, pădurar al Ocolului Silvic Sascut, care a prezentat, sub ploaia de întrebări, în ce constă munca de pădurar, vestimentația/uniforma de lucru, obiectele din dotare, apoi aruncându-și atenția asupra diverșilor arbori și arbuști, fiind detaliate procedurile necesare fiecăruia în parte (plantare, tăiere etc.)

   În a treia zi, domnul Daniel Iordachi, agent șef de poliție din cadrul Serviciului Rutier, biroul drumuri naționale și europene al IPJ Bacău, a realizat un dialog deschis și constructiv pe marginea regulilor de circulație, expunând conduita corectă a participanților la trafic. La finalul întâlnirii a fost prezentată, spre bucuria copiilor, mașina de intervenție și prevenție din dotarea IPJ Bacău.

     În următoarea zi, copiii au învățat despre mișcările liturgice din cadrul Sfintei Liturghii, obiectele ce se află în Sfântul Altar, și cum sunt folosite acestea pentru cultul divin.

       Duminică, în cadrul Sfintei Liturghii, încărcați de sinceritatea lor specifică, copiii s-au făcut părtași Sângelui și Trupului Domnului, mulțumind lui Dumnezeu și tuturor sfinților pentru clipele frumoase petrecute în tinda bisericii.

(Pr. N. I.)