În Parohia Horia, din Protopopiatul Roman, ziua sărbătorii Nașterii Maicii Domnului a fost luminată de chipurile zâmbitoare ale copiilor care au luat parte la Școala de vară 2025, desfășurată de-a lungul lunilor iulie-septembrie sub grija și coordonarea părintelui paroh Gheorghe Smerea și a preoților co-slujitori Vasile Nicoară și Ionuț Gheorghe Ivănescu.
Ostenelile lor, la care s-a adăugat dorința de participare a peste 70 de copiii și efortul a peste 10 voluntari, s-au concretizat în împlinirea obiectivelor propuse odată cu implementarea activităților Școlii de vară 2025:
- dragostea față de neam și țară,
- conștientizarea importanței comunicării, socializării și întrajutorării,
- atragerea față de valorile spirituale,
- respectul față de părinți și față de cei trecuți în viața veșnică.
Aceste obiective au fost urmărite în marea majoritate a activităților, finalitatea acestora lăsând în urmă momente deosebit de frumoase concretizate în amintiri greu de șters din mintea participanților.
Dintre aceste activități amintim doar două: focul de tabără și excursia de două zile de la tabăra de vară Arted Durău.
Participare activă, seriozitate și dorință de cunoaștere au fost încununate, în cadrul acesta de sărbătoare, prilejuit de hramul bisericii de la cimitirul comunității, prin premierea voluntarilor și a celor ce au susținut financiar activitățile Școlii de vară 2025 cu diplome de excelentă și toți elevii participanți la Școala de vară cu diplome de participare.
La final, părintele paroh Gheorghe Smerea a urat tuturor elevilor din comunitate un an școlar 2025 - 2026 binecuvântat de Bunul Dumnezeu și cu rezultate deosebite. Totodată, a dăruit, din partea parohiei, ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare la 15 elevi proveniți din familii cu posibilități financiare reduse.
Întreaga manifestare a stat sub ocrotirea Maicii Domnului, ale cărei brațe se deschid mereu spre a-i îmbrățișa pe cei mici și a le călăuzi pașii spre lumină și adevăr.
Astfel, sărbătoarea s-a transformat într-o lecție de iubire, comuniune și dăruire, în care credința și educația s-au unit pentru a zidi viitorul.