Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a participat, alături de doamna Iuliana Mateescu, realizatorul documentarului ce evocă viața Sfintei Maria Brâncoveanu, la prezentarea acestui film în fața a cincizeci de elevi și profesori ai Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman.
Evenimentul, realizat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, sub coordonarea Biroului de catehizare și activități cu tineretul, și a părintelui inspector Vlad Gabriel Țuțurlan, a avut loc, mulțumită părintelui protopop Dan Alexandru Antoce, în sala de ședințe a Protopopiatului Roman, dotată cu un sistem audio-video ideal pentru astfel de reprezentații. Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul a binecuvântat adunarea tinerilor, și a elogiat munca doamnei consilier cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, Iuliana Mateescu, prezentă la acest eveniment.
„M-aș bucura dacă tinerii prezenți ar medita, văzând acest minunat document despre viața sfintei Maria Brâncoveanu, la faptul că, într-o zi, vor reveni în acest loc pentru a solicita binecuvântare în vederea căsătoriei, ori vor face cerere pentru primirea preoției. Fiecare dintre voi va avea de gestionat o familie, în sânul căreia copiii voștri vor fi inițiați în tainele credinței văzând faptele și dragostea voastră, așadar vă recomand să o vedeți pe sfânta doamnă ca pe un model de urmat în vederea bunei rânduieli a familiei. Ne bucurăm astăzi că doamna consilier Iuliana Mateescu e în mijlocul nostru, și ne poate împărtăși din tainele lucrării domniei sale. Totodată îi transmit binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului, deopotrivă cu prețuirea pe care i-o poartă, doamnei fără de care această întâlnire duhovnicească nu s-ar fi putut realiza.”
Doamna consilier a făcut apoi o prezentare extrem de minuțios documentată a contextului istoric în care a viețuit sfânta, precizând, totodată, că producției îi conferă autenticitate faptul că replicile personajului principal, și ale fiilor ei, sunt extrase din corespondența scrisă pe care au realizat-o.
„Am căutat ca prin această producție să poată fi reprodusă suma de emoții ce au însoțit evenimentele din viața sfintei, fără a fi expus faptele în maniera unui film artistic, ori a unui documentar istoric. Câteva lucruri fundamentale ni se transmit până astăzi, cel mai important fiind acela că niciodată credința nu se negociază. Sfânta Maria Brâncoveanu a rămas să suporte durerea pierderii soțului și a fiilor săi cu ocazia martiriului acestora, apoi pierderea a încă trei fiice, exilul, discreditarea, și, din păcate, o neputință care a marcat neamul nostru de-a lungul istoriei, disponibilitatea de a trăda. M-a întrebat Preasfințitul Părinte Teofil ce îi cer în rugăciune sfintei, răspunsul meu fiind acela că îi solicit îndelungă răbdare în necazuri. Prestația marii actrițe Maria Ploae a adus valoare artistică ridicată acestei producții, domnia sa acceptând să colaboreze de îndată după citirea scenariului”
La finalul proiecției, părintele inspector eparhial a dăruit doamnei consilier, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, câteva lucrări cu titluri reprezentative pentru centrul eparhial de la Roman, în semn de aleasă prețuire.
Aducem mulțumiri, în numele comunității educaționale a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec”din Roman Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru binecuvântarea acordată acestei activități, Preasfințitului Părinte Teofil Trotușanul pentru prezența în mijlocul elevilor, și pentru povețele de suflet date acestora, părintelui inspector Vlad Gabriel Țuțurlan și părintelui protoiereu Dan Alexandru Antoce pentru sprijinul acordat realizării acestei activități, și mai ales doamnei Iuliana Mateescu, pentru icoana cinematografică expusă elevilor de învățământ seminarial, o veritabilă cateheză despre un prototip al femeii creștine autentice, prezentată în 2026, Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame) în Patriarhia Română.
Pr. Amărinii Ionuț Alexandru



