Şcoala de vară „Călătorie ȋn lumea copilăriei” ȋn parohiile Tescani, Prisaca și Enǎchești

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pǎrinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacǎului, ȋn perioada 23-27 august 2021 s-a desfǎșurat cea de a V-a ediție a Școlii de varǎ „Cǎlǎtorie ȋn lumea copilăriei”, ȋn parohiile Tescani, Prisaca, Enǎchești, ȋn colaborare cu Şcoala Gimnazialǎ Berești-Tazlǎu.

În parteneriat cu Școala și cu Primǎria din localitate, preoţii Claudiu Neculcea, Valeriu Porea, Nicolae Cernat au susţinut un program intens de activitǎţi formativ-educative și de destindere ȋn aer liber.

Programul zilnic s-a desfǎșurat ȋntre orele 9.00-15.00 și s-a adresat unui număr de 180 de copii. Aceștia au fost ȋmpǎrţiţi ȋn 8 grupe, ȋn functie de vârstǎ, fiind ȋndrumaţi de voluntari (domnul director Viorel-Georgian Dumitru, cadrele didactice și foști elevi ai școlii Berești-Tazlǎu, care s-au implicat cu toatǎ inima și i-au fǎcut pe colegii lor mai mici sǎ simtǎ cu adevărat atmosfera unei familii la nivel extins).

Pe parcursul acestei sǎptǎmâni de activitǎţi, copiii au primit gustǎri, dulciuri, rǎcoritoare, asigurate prin bunǎvoinţa sponsorilor din parohii. Fiecare zi a debutat cu rugǎciuni de binecuvântare, ȋnviorare, programul continuând cu activitǎţi educativ–recreative, drumeţii, ateliere de dezvoltare personalǎ, jocuri distractive, sesiuni de informare preventivǎ.

În prima zi a școlii de varǎ, copiii au cântat, au fǎcut demonstraţii sportive, s-au bucurat de jocuri ale copilǎriei.

A doua zi, copiii s-au bucurat de parcul special amenajat cu topogane gonflabile, trambuline, vatǎ de zahǎr pe bǎţ, ȋngheţatǎ, muzicǎ si voie bunǎ, asigurate cu mult drag de domnul primar Dumitru Tulpan.

A treia zi au avut activitǎţi cu animatori, cei mici bucurându-se din plin de prezenţa acestora. Au dansat, au fost pictaţi pe faţǎ, au fǎcut poze, s-au jucat cu baloane după care au fost antrenaţi ȋntr-o vânǎtoare de comori.

A patra zi a școlii de varǎ a continuat seria activitǎţilor instructiv-educative prin prezenţa echipajului I.S.U.J Bacǎu, urmǎrindu-se adoptarea unui comportament corect ȋn cazul producerii unor situaţii de urgentǎ. Un echipaj de pompieri a prezentat copiilor mai multe materiale informative, a prezentat o autospeciala și echipamentele folosite la intervenţii. Copiii au desfǎșurat exerciţii folosind tehnicile de intervenţie. La finalul zilei a avut loc focul de tabǎrǎ, copiii dansând ȋn jurul lui.

Cursurile școlii de vară s-au ȋncheiat cu premierea tuturor celor implicaţi. Dupǎ ce copiii participanți s-au împărtășit în cadrul Sfintei Liturghii, săvârșite la Biserica „Sfânta Cuvioasǎ Parascheva” din satul Enǎchești, aceștia au primit diplome și dulciuri din partea organizatorilor.

Proiectul „Cǎlǎtorie ȋn lumea cǎlǎtoriei”, bazat pe comuniunea dintre Bisericǎ și Şcoalǎ, și-a propus ca pe perioada vacanţei de varǎ sǎ desfășoare pentru copii activitǎţi educative și recreative ȋn același timp, menite sǎ ȋi ajute pe cei mici ȋn dezvoltarea  și formarea lor ȋn spiritul valorilor morale.                              

                          

Prs. Cernat Anca