Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, sub supravegherea părintelui protopop Costică Busuioc și prin îndrumarea preotului Daniel-Ionel Marari, inspector eparhial în cadrul Sectorului Cultural al Administrației Eparhiale, în Contextul Anului Omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari), în perioada 01-04 iulie a.c la Parohia Luncani s-a desfășurat proiectul cultural-catehetic Școala de Vară, ediția a III-a, sub egida „ Biserica-sufletul satului meu”. La eveniment a participat un număr de 45 de elevi.
Tinerii au creat și s-au recreat, au dezvoltat jocuri menite să-i dezvolte personal, fiind grupați pe ateliere în funcție de vârstă, dorință și aptitudinile fiecăruia (sculptură, pictură, muzică, limbi străine) fiind călăuziți cu grijă și competență de buni profesioniști, preoți, cadre didactice, părinți, bunici și voluntari.
În cadrul acelorași activități a fost desfățurat și programul catehetic eparhial „Cateheze în parohii”, prin proiectul catehetic: „Satul între tradiționalism și urbanizare”.
Părintele Vasile Gînju a povestit cu respect și nostalgie crâmpeie din viața oamenilor buni, credincioși și gospodari ai satului Luncani de odinioară. În cuvântul său adresat tinerilor au fost amintiți moșierul Dimitrie Craxi (primul prefect al Bacăului), Gheorghe (Ghiță) Popa-notarul comunei Luncani, un excelent cunoscător al legilor țării, Lascăr Veniamin - profesor de Științe Naturale și director al Liceului de băieți (azi, Colegiul „Ferdinand” Bacău), fiul său Vergil Veniamin - profesor de Drept internațional la Universitățile București și Sorbona, Ernest Patrichi - Epitrop al averii prințului Ghica Comănești, Ioan (Vică Râncu) - Decan al Facultății de Științe Naturale și șef de catedră în perioada 1962-1972 la Universitatea din Craiova, bunicul părintelui Vasile Gînju și al vărului bunicului Costache Gînju, tată a șapte fete, om credincios și mulți ani clopotarul bisericii, preoții Costache Crivăț, Nicolae Tănase, Ștefan Răuță, Eugen Berza, Emilian Damaschin, învățătorii Constantin și Virginia Jirghiuță, profesorul Constantin Mavrichi și învățătoarea Maria Diaconu.
La finalul școlii de vară, preotul paroh Vasile Gînju și preotul Adrian Grigoraș au mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru arhiereasca binecuvântare prin părintele inspector eparhial Daniel Ionel Marari, care a fost prezent la încheierea evenimentului cultural-catehetic.
La premierea copiilor și tinerilor au fost prezenți domnul Ionel Popa, primarul comunei Mărgineni, doamna asistent medical Iuliana Cucu, domnul polițist Ioan Sava (Poliția locală Mărgineni), domnul profesor Mihai Popa (sculptură) și domnul Ioan Măric (pictor naiv), maestrul violonist Marcel Badurlă (vioară), preotul profesor de religie Andrei Dimofte, profesorul de educație muzicală Vasile Răducan și profesori educatori și învățători Irina Kinkses, Camelia Ababei, Mihaela Timaru, Mădălina Vântu, precum și membrii trupei de animatori pentru copii Kinder Fest Bacău care au antrenat copiii în tot felul de activități de divertisment și voie bună.
Preotul Vasile Gînju a mulțumit și altor instituții și persoane care au ajutat la diversele activități.
Aducem alese mulțumiri Complexului Muzeal de Științe al naturii Ion Borcea Bacău (Vivariu, Observatorul Astronomic și Muzeul de Științe al naturii pe care le-am vizitat), doamnei prof.dr Anamaria Domnina Gînju (limba engleză, italiana-Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Lespezi Gîrleni), domnului profesor de educație muzicală Vasile Răducan.
Duminică, 7 iulie 2019, toți participanții la Școala de vară vor lua parte la Sfânta Liturghie, se vor împătăși, iar la final, în prezența părinților și bunicilor vor primi Diplome și premii de la preoții parohiei.
Participanții la acest proiect educațional au rămas în suflet cu credința că satul românesc, al moșilor și strămoșilor noștri, al celor care ne privesc cu ochii închiși, și ne vorbesc în tăcere (întemeietori ai satului și ctitori ai Bisericii de lemn - Monument istoric, preoți, învățători, primari, buni gospodari) există într-o Românie pe care trebuie să o regăsim cu orice preț, România românilor- România viziunii românești.
(prof.dr. Anamaria Domnina Gînju)