Prima ediție a Școlii de vară din Parohia Rățeni, desfășurată în perioada 8 – 13 iulie a ajuns la final.
Festivitatea de închidere a cursurilor Școlii de vară „Acasă la Rățeni” a avut loc în biserica ocrotită de „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” a Parohiei Rățeni, sâmbătă, 13 iulie, începând cu ora 8, când mai întâi copiii îmbrăcați în portul tradițional românesc au aprticipat la Sfânta Liturghie.
„Pe parcursul celor cinci zile am urmărit ca prin activitățile și atelierele desfășurate să aducem în prim plan meșteșuguri care, odată cu istoria, se pare că încep să se piardă. Astfel, prin prezența celor trei meșteri populari la Școala de vară, am vrut să redescoperim tradițiile frumoase ale satului românesc. Toate activitățile desfășurate, atât cele religioase, cât și cele educative, creative și recreative i-au făcut pe copii să petreacă zile plăcute și utile în tinda bisericii.” Pr. Cristian-Ioan Balaban
În mijlocul copiilor au fost prezenți meșteri populari ce au făcut demonstrații și care i-au și inițiat în arta acestor meșteșuguri. Printre aceștia s-au numărat meșterul olar Luca Vasile din satul Frumoasa, comuna Balcani, meșterul popular, doamna Aniță Maria chiar din satul nostru Rățeni care a venit cu războiul de țesut, și meșterul popular, doamna Lucaci Iuliana din Moinești, cu meșteșugul împletirii coșurilor din nuiele.
După Sfânta Liturghie, moment la care cei mai mici dintre participanții Școlii de vară s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului, elevii coordonați de părintele paroh Cristian-Ioan Balaban și doamna preoteasă Anca Balaban, dar și de cadrele didactice Vica Năstase, Codruța Bucătaru, Maria Găbureanu și Marilena Sofrone, au pregătit pentru părinții și bunicii lor un scurt program cultural-artistic ce a sensibilizat „până la lacrimi” audiența.
Părintele paroh, în încheiere, a mulțumit tuturor celor ce au participat, copiilor, în număr de 48, dar și persoanelor implicate care au ajutat la buna desfășurare a acestui proiect: meșteri populari, cadre didactice, voluntari, dar și donatori, aceștia primind din partea preotului paroh câte o diplomă de apreciere.
(Pr. CIB)