La capela „Sfântul Evanghelist Ioan Teologul”, a Protoieriei Onești, s-a desfășurat marți, 19 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, activitatea „Hristos împărtășit copiilor – Pregătiți de sărbătoare”. Astfel, un număr de aproximativ 40 de mici școlari și de preșcolari au luat parte la Dumnezeiasca Liturghie, s-au împărtășit cu Sfintele Taine și au petrecut prima parte a zilei în interiorul lăcașului de cult.
Activitatea a adus împreună școlari și preșcolari de la Școala Gimnazială „Învățător Neculai Pâslaru”, din Cașin și preșcolari de la Grădinița cu program prelungit „Năzdrăvanii”, din cadrul Școlii Gimnaziale Nr.1, din Onești. Aceștia, însoțiți de doamnele educatoare Apostu Alina – Iustina, Blănaru Ionela, Covaci Cristina și de doamna învățătoare Ghilogaș Anamaria, au pășit pragul capelei „Sfântul Evanghelist Ioan Teologul” pentru a petrece o zi cu Hristos în tinda bisericii. Aici L-au primit pe Hristos, prin Sfânta Împărtășanie și au aflat noutăți despre casa lui Dumnezeu.
Părintele Florin Robert Blănaru le-a prezentat micilor creștini obiectele ce se regăsesc în biserică, le-a vorbit despre întrebuințarea lor în cadrul cultului divin, le-a prezentat veșmintele liturgice și a răspuns întrebărilor adresate. De asemenea, părintele a vorbit celor mici despre importanța sărbătorii Nașterii Domnului Hristos, punând accent pe modul în care creștinul este dator să se pregătească pentru aceasta. Cei mici au înțeles astfel că pregătirea pentru orice sărbătoare implică mai întâi curățirea sufletului și unirea cu Hristos – Domnul prin Sfânta Euharistie.
În a doua parte a activității, cadrele didactice au inițiat diverse joculețe de cunoaștere și prezentare pentru ca cei mici să se poată împrieteni repede. Sub coordonarea acestora, copiii au realizat felicitări de Crăciun, pe care le-au împărțit unii altora.
Pentru ca bucuria să fie deplină, oaspeții au vizitat întregul sediu al Protoieriei Onești. Locul care i-a atras într-un mod aparte, prin mirosul ademenitor, a fost bucătăria, locul în care cei mici au apreciat munca doamnelor bucătărese, ce pregăteau hrana pentru Masa bucuriei. Prin purtarea de grijă a părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu și prin implicarea doamnei Mihaela Chircu, asistentul social al protoieriei, micii musafiri s-au ospătat din aceiași Masă a bucuriei și s-au înfruptat din gogoașa copilăriei. Tot din partea părintelui protoiereu, copiii și cadrele didactice au primit icoane cu chipul ocrotitorului capelei.
Încântarea și zâmbetul de pe chipurile copiilor au fost dovada netăgăduită că ziua începută cu Hristos, pe Care L-au primit prin Taina Sfintei Împărtășanii, a fost un adevărat câștig pentru micii creștini, pentru părinții lor și pentru cadrele didactice.
(Pr. F.R.B.)