Sărbătorirea Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești la Catedrala arhiepiscopală din Roman

10 Ianuarie 2024

Sărbătoarea închinată Sfântului Antipa de la Calapodești, ocrotitorul Eparhiei Romanului și Bacăului și hramul paraclisului din incinta Centrului eparhial de la Roman, a început în seara zilei de 9 ianuarie când, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea sfântului de soborul preoților din administrația eparhială și a preoților și diaconilor Catedalei arhiepiscopale, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, în prezența credincioșilor și pelerinilor veniți în sfântul chivot mușatin la acest ceas de împreună rugăciune.

Miercuri, 10 ianuarie, de la primele ore ale dimineții, soborul preacuvioșilor ieromonahi, stareți ai mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, a săvârșit slujba ceasurilor, a acatistului sfântului, apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în prezența preacuvioaselor monahii, starețe ale mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului, a credicioșilor romașcani și a elevilor de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” Roman, veniți în sfântul chivot mușatin pentru a se închina la racla ce conține un fragment din sfintele moaște ale sfântului bacăuan, adus de la Schitul Prodromu de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice, Înaltpreasfinția Sa a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre viața și activitatea sfântului, originar din zona Bacăului, primul dintre sfinții români cinstiți la început de an calendaristic, evidențiind calitățile care îl individualizează între sfinții ortodoxiei românești:

Biserica a rânduit să serbăm astăzi un corifeu al vieții isihaste, pe Sfântul Antipa de la Calapodești, a cărui origine este în părțile de Sud ale Bacăului, în satul nesemnalat până la canonizarea sfântului, Calapodești, comuna Dealu Morii. Acest sfânt este venerat deopotrivă atât în părțile Rusiei, ale Balcanilor, cât și în Muntele Athos, iar ulterior a fost recunoscut ca sfânt și de Biserica noastră, în anul 1992. Creștinii prăznuiesc în 10 ianuarie pe acest sfânt, singurul călugăr român athonit care a fost trecut în rândul sfinților printr-o canonizare neașteptată, îmediat după trecerea sa la cele veșnice. Biserica nu așteaptă un timp anume pentru a canoniza pe cineva, pentru că de vreme ce sfântul a trecut în veșnicia lui Dumnezeu el a încheiat viața pământească unde a pregătit plecarea spre a fi împreună cu casnicii lui Dumnezeu, iar timpul său s-a terminat în această istorie. Sfântul Antipa a fost un mare ascet, un făcător de minuni, un înainte văzător cu duhul. Avea o legătură specială cu creația lui Dumnezeu așa cum vedem și în viața altor sfinți, nu se temea de rigorile vremurilor sau ale timpurilor pentru că era statornic în credință, iar lumina care se aprinsese de la Duhul Sfânt în sufletul său a rămas nestinsă, indiferent de vânturile, furtunile sau vitregiile vremii care s-au abătut asupra lui, pentru că ea a fost întreținută cu flacăra rugăciunilor. Datele sale biografice sunt de fapt traseul unui sfânt care rămâne în permanentă mișcare duhovnicească, fiind un pelerin spre veșnicie”.

În cuvântul său, Ierarhul a amintit despre starea duhovnicească a credincioșilor din secolul al XIX-lea, care sub influența trăirii monahale au practicat rugăciunea curată și și-au asumat chemarea sfântă de a urma lui Hristos. Pentru creștinul de astăzi, pustiul are un înțeles lăuntric, iar nevoința de altădată deprinsă de monahi în locurile aspre aflate dincolo de așezările umane, este experiată în contemporaneitate în mijlocul metropolelor:

„În acest secol al XIX-lea avem nu doar călugări, ci și credincioși care au descoperit frumusețea rugăciunii isihaste. După perioada paisianismului, mănăstirile noastre erau pregătite să nască sfinți rugători la o viață autentică în Hristos Domnul. Așa se explică faptul că Sfântul Antipa când a auzit în biserică chemarea lui Hristos a crezut că aceasta este adresată lui și astfel el și-a luat crucea și a urmat lui Hristos așa cum au făcut toți călugării. Așa și noi am luat crucea lui Hristos și nu ne-a părut rău niciodată și am simțit transfigurarea vieții. Având întotdeauna conștiința prezenței lui Dumnezeu în viața ta și în faptele tale atunci nu te temi de ceea ce vine de la lume sau de la diavol ca ispite pentru că a duce viață de monah înseamnă a duce viață de martir. Cu posibilitățile actuale nu mai este loc pe pământ care să nu fie explorat. Acum pustnicia sau deșertul s-a instalat în mijlocul lumii, în marile metropole. Avem oameni care trăiesc o viață isihastă pentru faptul că pustia sufletească s-a mutat în mijlocul comunității și avem oameni care trăiesc în orașe, singuri, cu singurul Dumnezeu. Cei care nu-L au pe Dumnezeu resimt o viață grea care li se pare că este lugubră și plină de himere. De aceea și trăirea unui mirean care adoptă ca normativ de viață învățătura cea dreaptă a Bisericii poate fi o viață sfântă”.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre cinstirea sfântului în Eparhia Romanului și Bacăului și despre amintirea sa păstrată de locuitorii de astăzi ai satului Calapodești și de monahii care se nevoiesc în mănăstirea care îi poartă numele:

Acest pelerin al românilor a plecat din Calapodești unde și astăzi mai sunt creștini care păstrează amintirea unor fapte de demult, împlinind rânduielile Bisericii, alături de călugării care se roagă în Mănăstirea Calapodești. Astăzi cultul sfântului începe să crească în ciuda vitregiilor vremii și a vremurilor. El a plecat din acest sat și atunci când Biserica noastră l-a canonizat i-a dat supranumele de la localitatea sa natală. După ce și-a încărcat sufletul cu darul sfințeniei și al Duhului Sfânt în Mănăstirea Valaam, când a vrut Dumnezeu a fost chemat la cele veșnice, el anunțându-și în prealabil trecerea din lumea aceasta pe care ucenicul său a consemnat-o în scris”.

În finalul cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a îndemnat pe cei prezenți să urmeze viața sfinților și să transfigureze timpul vieții lor într-un timp al mântuirii:

„Vă îndemn să transfigurați timpul. Dacă avem conștiința că fiecare clipă este un timp al mântuirii, atunci Dumnezeu continuă viața noastră într-un prezent continuu, căci pentru noi prezentul este o clipă așezată între trecut și viitor. Să învățăm din viața lui să nu pierdem timpul mântuirii sau a îndumnezeirii, cum spune Sfântul Grigorie de Nazianz, acest lucru însemnând că timpul trebuie să-l consumăm doar în perspectiva mântuirii, pentru ca Binele să se răsfrângă asupra noastră și să ne aureoleze ființa așa cum o dorește Dumnezeu. Duhul Sfânt să vă dea putere să înțelegeți viața sfinților și atunci când veți fi asaltați de ispite să înțelegeți că sunteți pe drumul cel bun”.

La finalul Sfintei Liturghii, după citirea gramatei chiriarhale de către preacuviosul părinte Nectarie Iftimie, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale, monahiei Siluana Matei, stareța  Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” Caraclău, comuna Bârsănești, i-a fost oferită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim distincția onorifică de stavroforă pentru „înțelepciunea, râvna, neobosita lucrare, statornicia și smerita ascultare pe care le-a manifestat întru slujirea Mântuitorului Hristos și a aproapelui”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Diaconia.