În Duminica a V-a după Paști, a Samarinencei, 10 mai 2026, Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în istorica Biserică „Adormirea Maicii Domnului” din Roman, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi romașcani. Din sobor au făcut parte arhimandritul Nicodim Bițic, consilier eparhial, părintele Dan-Alexandru Antoce, protoiereu al Protopopiatului Roman, și părintele Gabriel Buzdugan, inspector eparhial, cărora li s-au alăturat preoți din parohiile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul parohiei.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a tâlcuit Evanghelia întâlnirii Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă, evidențiind darul „Apei celei Vii”, pe care Dumnezeu îl revarsă în sufletele celor ce aleg să-I asculte glasul și să trăiască în comuniune cu El:
„Ajuns în apropierea cetății Sihar, Mântuitorul Se oprește la o fântână. Fiind însetat, Se așază și așteaptă. Acolo vine o femeie să scoată apă. Întâlnirea cu ea devine prilej de descoperire a unor adevăruri duhovnicești.
Hristos îi cere femeii apă. Acea fântână nu era una obișnuită, ci era fântâna patriarhului Iacov, loc de mare însemnătate pentru iudei și samariteni deopotrivă.
Prin acest dialog, Mântuitorul arată că lucrarea lui Dumnezeu se leagă de istoria mântuirii, dar o și împlinește. (...)
Femeia reacționează inițial cu uimire și dispreț: cum poate un iudeu să ceară apă unei femei samarinence? (...)
Mântuitorul îi răspunde și îi descoperă o taină: dacă ar fi știut cine este Cel care îi cere apă, ea însăși ar fi cerut de la El.
Dialogul continuă, iar femeia trece de la dispreț la curiozitate. Hristos îi vorbește despre apa cea vie, o apă duhovnicească din care cel ce bea nu va mai înseta niciodată. (...)
Apa cea vie este lucrarea lui Dumnezeu în Biserică, prin cuvânt și Sfintele Taine. Aici este fântâna duhovnicească din care cel ce se adapă nu mai însetează în veci.”
La finalul slujbei, părintele protoiereu Dan-Alexandru Antoce, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Teofil pentru binecuvântarea adusă comunității și pentru bucuria de a sluji în vechiul și binecunoscutul lăcaș al Precistei.
Ridicată în anul 1569 de doamna Ruxandra, soția domnitorului Alexandru Lăpușneanu, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” — Precista Mare — rămâne unul dintre cele mai reprezentative monumente de spiritualitate și cultură ale Romanului. De-a lungul veacurilor, sfântul lăcaș a fost restaurat și înfrumusețat de ierarhi, egumeni și binefăcători, devenind nu doar centru de rugăciune, ci și loc al slujirii filantropice. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, egumenul Vartolomei Putneanul, sprijinit de episcopul Veniamin Costachi, a transformat bolnița așezământului în „Ospitalul săracilor”, unul dintre cele mai vechi spitale din Moldova. Restaurată și consolidată în repetate rânduri în secolele XIX și XX, biserica a fost resfințită la 15 august 1989, după ample lucrări de restaurare și înfrumusețare. Biserica se face și astăzi remarcată prin arhitectura sa sobră și elegantă, prin pictura în frescă realizată în stil neobizantin și prin numeroasele obiecte de cult și icoane de mare valoare istorică și artistică. (Mioara Ignat)
