Sute de credincioși din municipiul Roman și împrejurimi au participat sâmbătă, 13 octombrie, la slujba Sfintei Liturghii de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, cu ocazia debutului manifestărilor prilejuite de serbarea Sfintei Cuvioase Parascheva în Eparhia Romanului și Bacăului.
Cunoscută ca fiind Ocrotitoare a Moldovei, Sfânta Parascheva este și patronul spiritual al locașului de cult mușatin din orașul de pe malul Moldovei, una din cele mai impresionante catedrale ortodoxe din țara noastră. De altfel, ctitoria mușatină trăiește zilele acestea momente de profundă bucurie duhovnicească, cunoscut fiind faptul că, de peste șase veacuri, este patronată spiritual de unul dintre cei mai iubiți și cinstiți sfinți din România.
Slujba din această dimineață a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi, sosiți din toate colțurile eparhiei pentru a trăi laolaltă comuniunea dragostei în Mîntuitorul nostru Iisus Hristos.
După aceasta, în cântări închinate Sfintei, toți cei prezenți au participat la procesiunea cu racla purtând veșmântul Cuvioase Parascheva și moaștele mai multor sfinți, aflate în catedrală, care au fost așezate spre închinarea credincioșilor într-un spațiu special amenajat în Aghiazmatarul aflat în curtea Centrului Eparhial. Așa cum a devenit tradiția, preoții și credincioșii prezenți au dat slavă lui Dumnezeu, cântând acatistul Sfintei Parascheva, acatist întocmit de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Seara, la orele 17.00, Preasfințitul Părinte Episcop Ioachim, însoțit de un impresionant sobor de 40 de preoți și diaconi, a oficiat slujba Privegherii în catedrala devenită neîncăpătoare pentru mulțimea creștinilor dornici să participe la rugăciune. Apoi, în acordurile cântărilor bisericești, soborul a mers la racla cu sfintele odoare, unde Preasfinția Sa a citit în fața sutelor de pelerini Acatistul Sfintei Parascheva.
La finalul acestei seri binecuvântate, ierarhul de la Roman i-a felicitat pe toți creștinii care, prin prezența la slujbele de la Catedrala din Roman, alături de preoți lor, au mărturisit prin aceasta dragostea și evlavia față de Ocrotitoarea Moldovei. Totodată, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care, după ce a prezentat aspectele semnificative din viața Sfintei și a explicat vechimea cultului ei pe aceste meleaguri, i-a îndemnat pe credincioși să continue tradiția înaintașilor, de a cultiva și păstra viu cultul Sfintei Parascheva, care și acum, în mileniul al III-lea, constituie pentru toți, cler și credincioși, model de credință nezdruncinată, milostenie și răbdare în fața încercărilor vieții.
De asemenea, Preasfințitul Ioachim rugând pe Sfînta Parascheva să rămână de-a pururea rugătoare pentru poporul român, i-a îndemnat pe romașcani să facă dovada generozității și ospitalității moldave, prin ajutorarea pelerinilor care în aceste zile, sosiți în Roman, din toate zonele țării, doresc să ajungă la Catedrala din Iași pentru a se închina la racla cu sfintele moaște.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Catedrala Arhiepiscopală din Roman se va încheia duminică, 14 octombrie, cu slujba Sfintei Liturghii, urmată de pomenirea ctitorilor acestui sfânt locaș și oferirea de pachețele tuturor credincioșilor prezenți la acest binecuvântat moment de înălțare spirituală.