Parohia “Sf. Nicolae” din orașul Onești, protopopiatul Onești, cu ocazia serbării hramului parohial, având binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în perioada 4-6 decembrie a.c. va desfășura un amplu program duhovnicesc, la care sunt așteptați să participe câteva mii de oameni.
Acest program cultural-catehetic va debuta duminică, 4 decembrie, când vor fi aduse spre închinarea credincioșilor parohiei și pelerinilor Moaștele Sfântului Nectarie de la Parohia Lazaret din municipiul Bacău. Pe lângă slujbele oficiate, Utrenia, Vecernia, Sfânta Liturghie și Sfântul Maslu, va exista și o conferință duhovnicească, susținută de Pr. Arhim Pimen Costea, Vicar Administrativ al Arhiepiscoiei Romanului și Bacăului, cu titlul “Sfânt și sfințenie în Ortodoxie”. Tot acum va concerta Corala „Buna Vestire” din Tg. Ocna, care a pregătit un program special de colinde specifice acestei perioade a anului.
(Pr. Ioan Bârgăoanu)