Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, marți, 3 martie 2026, la Răcăciuni s-a desfășurat activitatea intitulată „Viața – darul lui Dumnezeu. Familia mea contează!”, în cadrul programului dedicat „Săptămânii de rugăciune pentru viață”.
Evenimentul a avut loc la Casa de Cultură „N. Stroe”, reunind un număr impresionant de elevi și cadre didactice.
Activitatea a debutat cu rostirea unei rugăciuni, după care a urmat prezentarea catehezei „Viața – darul lui Dumnezeu. Familia mea contează!”, în cadrul căreia elevilor li s-a vorbit despre valoarea vieții ca dar sfânt primit de la Dumnezeu și despre importanța familiei în formarea fiecărei persoane. Aprofundarea temei s-a realizat prin completarea unei fișe de lucru, oferind elevilor posibilitatea de a reflecta personal asupra mesajului transmis.
În cea de-a doua parte a activității, elevii au alcătuit mesaje pro-viață și au realizat un banner tematic, exprimând prin cuvinte și simboluri respectul și recunoștința față de darul vieții.
A urmat un marș către Școala Gimnazială Răcăciuni, moment care a evidențiat unitatea și implicarea tinerilor în promovarea valorilor creștine. Activitatea s-a încheiat cu o fotografie de grup, la care au participat aproximativ 200 de elevi de gimnaziu, ca semn al angajamentului comun pentru susținerea culturii vieții.
Evenimentul a evidențiat buna colaborare dintre Biserică, Școală și Autoritățile locale, reafirmând importanța formării morale și spirituale a tinerei generații și dorința comună de a cultiva respectul față de viață și familie în comunitatea din Răcăciuni.
Arhim. Iustinian Budescu



