Astăzi, ca o pregătire pentru Duminica Vameșului și Fariseului, Evanghelia ne aduce înainte un fariseu, pe celebrul Zaheu. Acesta nu este un vameș oarecare. El este șeful vameșilor din Ierihon, cel mai cunoscut, cel mai important, de unii cel mai detestat și invidiat pentru că era bogat. Când Iisus trece prin Ierihon, Zaheu vrea să Îl vadă. Dar pentru că el este scund și mulțimea care Îl înconjura pe Iisus este mare, Zaheu urcă într-un arbore. Când îl zărește în sicomor, Iisus se invită în casa lui. În marea sa bucurie de a-L avea în casa sa pe Domnul Hristos ca oaspete, Zaheu promite să împartă jumătate din averea sa săracilor: „jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Luca 19, 8). Subliniind faptul că și Zaheu este unul dintre fiii lui Avraam, Iisus arată celor care murmurau împotriva sa, că și prin a merge în casa fariseului își împlinește misiunea: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.” (Luca 19, 9-10)

Această pericopă evanghelică pare foarte scurtă și foarte simplă, în realitate însă conține atât de multe învățăminte, încât este dificil să le epuizăm pe toate. De aceea, în continuare ne vom opri doar asupra unora dintre ele.

O întâlnire căutată

Ceea ce domină această relatare a Sfântului Evanghelist Luca este, în mod evident, întâlnirea dintre Iisus și Zaheu. Totul îi separă și totuși par făcuți să se întâlnească. Și, lucru curios, nu putem spune cui îi aparține inițiativa. Dar aceasta contează mai puțin. Ceea ce este important este că ei se întâlnesc. Această intersectare a dorinței de îndreptare a omului cu  lucrarea de vindecare și restaurare a lui Dumnezeu este evidentă în întâlnirea din Ierihon. Este întâlnirea, fuziunea a două dorințe, a două chemări: a celui care vrea să iasă din el însuși, și face totul pentru a reuși, și cea a Domnului, care caută și găsește ceea ce era pierdut.

Lui Zaheu, aparent, nu îi lipsea nimic: era bogat, își împlinise toate ambițiile, însă, în sufletul său era frământat, căci era în căutarea unui alt lucru pe care nu i-l putuseră oferi toate reușitele sale. Era uimit de profetul din Nazaret, care învăța pe oameni că averile trebuie adunate în cer, nu pe pământ, că cel care are două haine trebuie să dea și celui care nu are, că omul nu trebuie să se îngrijească de confortul zilnic al hranei sau vestimentației. Era cumva un mod de gândire opus celui pentru care își cheltuise ani buni din viață. Își dorea să înțeleagă acest mod de a viețui, poate tocmai pentru faptul că averea sa îi era povară, și de aceea în momentul în care Învățătorul își exprimă dorința de a rămâne în casa sa, el este dispus să renunțe la jumătate din ea și să îndrepte toate nedreptățile făcute de-a lungul timpului. Pacea și seninătatea de pe chipul lui Iisus, și bucuria ucenicilor trăită în preajma Sa erau bogății  care lui Zaheu îi erau străine.

Totuși, această întâlnire nu a fost ușoară. Relatarea stă sub semnul mulțimii anonime și zgomotoase, pe care o simțim în mod constant în planul secund al celor două personaje principale. Această mulțime a făcut totul ca Iisus și Zaheu să nu se poată vedea. Așadar, mulțimea blochează și respinge totul în aceeași măsură. Îl aflăm pe Zaheu doritor să Îl vadă pe Iisus, dar scund, iar la acest fapt se adaugă mulțimea numeroasă. De aceea, spune Evanghelia el a trebuit să meargă înainte și să se urce într-un pom; doar de acolo – de sus și din fața mulțimii – L-a putut zări pe Iisus.

Acestea toate sunt de un simbolism evident.

În fiecare păcătos trăiește un fiu al lui Dumnezeu

Mulțimea blochează afirmarea ființelor, le limitează orizonturile și le reduce la ea însăși. Cu toții suntem conștienți că mediul în care trăim ne influențează convingerile și felul de viață. Lumea ne închide în mentalitatea sa și ne domină, fiind astfel limitați de grupul în sânul căruia trăim.

Dacă mulțimea îi limitează accesul lui Zaheu, tot ea este cea care vrea să Îl împiedice pe Iisus să îl întâlnească. Îi vedem aici, practic, pe toți cei care îi resping pe ceilalți. Aceștia sunt credincioșii care se identifică cu Dumnezeu, care refuză altora dreptul de a beneficia alegerile Domnului. Aici sunt prezente toate discriminările, particularizările, toți cei care vor să identifice Evanghelia cu un partid politic, o acțiune socială care produce excomunicări reciproce.

Această mulțime trebuie atât supravegheată, cât și purificată. Suntem în același timp victime și responsabili de mentalitatea grupului din care facem parte. Suntem victime în măsura în care mulțimea, anturajul ne limitează și ne împiedică să Îl vedem pe Dumnezeu, formează vederea impunând o anumită perspectivă asupra lui Hristos. Dar suntem și responsabili, în măsura în care suntem incapabili să acceptăm că, în fiecare om, oricât ar fi de diferit de noi, locuiește Sfântul Duh.

Asta trebuie să înțelegem din ultima frază a Evangheliei de astăzi, unde Iisus nu pare a se adresa lui Zaheu, în casa căruia se află, ci mai curând pare a vorbi pentru toți ceilalți, pentru mulțime: „și acesta este fiul lui Avraam” (Luca 19, 9), spune el, și pare a ne zice tuturor că în fiecare om trăiește un fiu al lui Dumnezeu și că respingerile noastre, discriminările de orice fel sunt rezultatul ignoranței, al miopiei noastre spirituale. Apoi, El continuă: „Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut” (Luca 19, 10). Aici, Hristos ni se adresează și nouă, în aceeași măsură, și nu putem limita raționamentul Evangheliei doar la viața apropiaților noștri.

Privită din acest punct de vedere, pare din ce în ce mai evident că această întâlnire dintre Zaheu, păcătosul, și Iisus, Fiul lui Dumnezeu, este simbolică, dar familiară tuturor. În fiecare dintre noi se află un păcătos, dar în fiecare dintre noi poate fi aflat chipul lui Hristos. În fiecare păcătos trăiește un fiu al lui Dumnezeu, iar în fiecare credincios Zaheu continuă să existe, până când Dumnezeu duce la bun sfârșit, prin puterea Sa, toate intențiile noastre de a face bine, după cum spune Sfântul Apostol Pavel. De aceea, orice îndrăzneală este îngăduită pentru a împlini exigențele credinței noastre personale, indiferent de ceea ce gândește anturajul nostru, dar ne îndeamnă la cea mai mare prudență în exprimarea opiniilor asupra celorlalți, pe care îi cunoaștem mult mai puțin decât ne cunoaștem pe noi înșine.

Să Îl primim pe Iisus ca oaspete

Vreau să subliniez aceste ultime cuvinte ale lui Iisus: caută, salvează și pierdut. Ce semnifică toate acestea?

Îl auzim pe Iisus spunând: "Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân". De fapt, aceleași cuvinte Iisus ni le adresează și nouă. Astăzi vrea să poposească în casa noastră! Chiar astăzi avem ocazia de a sta împreună cu Iisus în această iarnă a păcatelor noastre. El vrea să fie alături de noi, pentru a ne pregăti, a ne încălzi, a ne îmbrăca, a ne hrăni și a ne îndruma către primăvară, către Paște, către Împărăția cerurilor.

Iisus ne invită spunând: „coboară degrabă”. Așadar nu trebuie să pierdem timpul, nu trebuie să lăsăm să treacă o asemenea ocazie excepțional de favorabilă și probabil unică. Chiar în această clipă, printr-un act de metanoia, de căință interioară și de consacrare, să deschidem ușa sufletelor noastre către Domnul. Trebuie să ne grăbim. Trebuie să coborâm – acest cuvânt pentru Zaheu înseamnă că trebuie să își părăsească postul său de observator din sicomor și să revină pe pământ – dar pentru noi înseamnă că trebuie să renunțăm la toate artificiile prin care încercăm să ne ridicăm deasupra altor oameni. Să coborâm, așadar, din sicomorul în care ne-am urcat, abandonând orice formă de vanitate, căci doar fiind jos ne putem întâlni cu Iisus. Trebuie să ne smerim și noi, așa cum a făcut și Iisus, care a renunțat la slava sa și a coborât din cer pe pământ pentru a veni în întâmpinarea noastră, a păcătoșilor și a ne pregăti pentru Înviere. Trebuie să Îl primim pe Hristos cu bucurie, ca Zaheu, căci Iisus nu este un oaspete pe care trebuie să Îl primim cu ceremonii fastuoase. El nu este un musafir care trebuie ținut doar în sufragerie, ci pe El putem și trebuie să Îl invităm peste tot, chiar și în cele mai ascunse unghere ale sufletului nostru, acolo unde am lăsat să se adune praful și cele mai urâte mirosuri, pe care vrem să le ascundem cu grijă față de orice străin. În măsura în care noi Îi deschidem ușa sufletelor noastre, Hristos ne va pregăti pentru primăvara pascală.

Revenind la Zaheu, vedem că prima consecință a întâlnirii cu Hristos este dorința sa de a-și împărți averea și de a repara eventualul rău făcut. Așadar, a repara și a împărți, ceea ce înseamnă că, în sens spiritual, repararea răului făcut și punerea în comun a bunurilor obținute sunt primele roade ale întâlnirii cu Hristos, primele semne ale convertirii noastre.

Pe parcursul Sfintei Liturghii de astăzi să ne rugăm unii pentru ceilalți, să ne rugăm pentru toți oamenii, căci cu toții suntem pierduți și ne vedem în postura de a-L căuta pe Domnul care să ne salveze. Asemenea lui Zaheu, să coborâm și noi în lăuntrul conștiinței noastre recunoscând nedreptățile săvârșite și îndepărtând viețuirea egoistă, să curățim casa sufletului nostru pentru ca Hristos să rămână împreună cu noi în comuniune de iubire, primindu-ne ca fii ai credinței celei adevărate și milostive.