Un număr mare de închinători ai ctitoriei doamnei Ruxandra, soția lui Alexandru Lăpușneanu, s-a adunat la rugăciune alături de un sobor de preoți din municipiul Roman, în ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.
Începând din anul 1569, monumentala biserică închinată Născătoarei de Dumnezeu constituie un loc de referință al vieții duhovnicești al locuitorilor din cetatea mușatină, în care evlavia dreptmăritorilor creștini s-a dezvoltat într-o perpetuă învățătură aplicată de mariologie, marcată de valori axiologice, precum recunoștința față de ocrotitoarea neamului omenesc, și nădejdea în mijlocirea ei pentru toate cererile de folos ale închinătorilor sfântului locaș. Printr-o binecuvântată predanie, ce-și pierde urma în timp, s-a împământenit obiceiul ca, în ajunul praznicului Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, preoții și credincioșii tuturor bisericilor din oraș să cânte împreună, la această biserică, Prohodul Maicii Domnului, poem imnografic de mari dimensiuni, atribuit lui Manuil din Corint, având un număr de 176 de strofe, alternate cu versetele celui mai lung Psalm din Sfânta Scriptură, 118.
Bucuria cântării în comun, precum și alte rânduieli minunate din cult, între care se distinge procesiunea prin care se înconjură sfântul locaș de cult, iar credincioșii se închină sfintelor odoare după ce trec pe sub Sf. Epitaf, au adus bucurie participanților la slujba Vecerniei unită cu Utrenia, la invitația minunaților slujitori ai acestei biserici, pr. paroh Dan Alexandru Antoce și pr. Gabriel Vasile Buzdugan, împreună slujitori ai acestui chivot străvechi de mai bine de 15 ani, din rânduiala statornicită de chiriarhul Romanului și Bacăului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim. Binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale adresată creștinilor participanți la slujbă a fost transmisă de părintele consilier Dan Alexandru Zamfir, delegat al Centrului eparhial la această întâlnire în duh a credincioșilor și păstorilor lor sufletești. Părintele consilier a prezentat o suită de considerații despre învățătura de credință despre Născătoarea de Dumnezeu, precizând, extrem de inspirat, un temei teologic elementar al înălțării Sf. Maria la cer, anume că ar fi fost necuvenit ca trupul dătătoarei de fire omenească lui Dumnezeu Cuvântul să fie acoperită de țărână.
Respectându-se un legământ asumat de la începutul pastorației celor doi preoți slujitori ai lăcașului de cult, fiecare din cei aproape cinci sute de participanți la slujbă a primit în dar o broșură cu Prohodul Maicii Domnului. La această întâlnire de suflet a participat și domnul profesor Dan Laurențiu Leoreanu, primar al municipiului Roman, și enoriaș al parohiei acestei biserici.
Pr. Amărinii Ionuț Alexandru