Rugăciune și binecuvântare pentru clericii și credincioșii Protoieriei Sascut, la Catedrala Arhiepiscopală din Roman

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim și la inițiativa părintelui protopop Alexandru Grigoraș, în Duminica a V-a a Sfântului și Marelui Post, clericii de pe cuprinsul parohiilor Protoieriei Sascut, alături de mulțime de credincioși s-au unit în rugăciune prin Taina Sfântului Maslu la Catedrala Arhiepiscopală din Roman.

La acest moment de har a fost prezent și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioachim, care, alături de soborul preoților și diaconilor Catedralei Arhiepiscopale „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a înălțat rugăciuni de dezlegare, cerând de la Preamilostivul Dumnezeu sănătate, pace și iertare de păcate pentru toți cei prezenți și pomeniți.
După săvârșirea slujbei, Înaltpreasfinția Sa a oferit distincția eparhială „Ordinul Melchisedec”, Clasa a II-a, doamnei Daniela Diaconu, în semn de recunoștință și apreciere pentru buna colaborare și activitate desfășurată timp de 14 ani în slujirea Bisericii, în calitate de contabil a Protoieriei Sascut.
De asemenea, Arhipăstorul locului a hirotesit în rangul de iconom stavrofor pe doi dintre clericii acestui protopopiat, pe Preacucernicul Părinte Vasile Paiu de la Parohia Dieneț și pe Preacucernicul Părinte Simion-Bogdan Albu de la Parohia Marvila, în semn de apreciere pentru devotamentul și dragostea lor față de slujirea preoțească, precum și pentru activitatea pastorală deosebită desfășurată în cadrul comunităților lor.
În încheierea evenimentului, Corul „Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodești”, împreună cu membrii Școlii de Muzică Bisericească „Episcop Teodosie Atanasiu” a Protoieriei Sascut, au susținut un recital de cântări specifice perioadei Triodului, aducând un plus de lumină și trăire sufletească acestui moment de comuniune liturgică.
Această seară duhovnicească a încununat șirul evenimentelor prilejuite de aniversarea a 15 ani de existență a Protoieriei Sascut, evidențiind rodul rugăciunii, al jertfelniciei și al bunei rânduieli bisericești. Cu sufletele înălțate de harul comuniunii liturgice, clericii și credincioșii participanți au plecat spre casele lor întăriți cu recunoștință față de Dumnezeu și cu dorința de a păstra mereu vie flacăra slujirii și a dragostei creștine în comunitățile lor.
Pr. Cerbu Ștefan-Daniil