În seara zilei de 3 iunie 2019, a fost săvârșită la biserica Mănăstirii Ciolpani, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, slujba de pomenire pentru cel care a fost părintele Arhimandrit Emilian Panait, ctitor de lăcașuri sfinte și restaurator de suflete, care a trecut la Domnul la vârsta de 90 de ani.
Din partea Protopopiatului Buhuși a fost prezent părintele protopop Vasile Cozma, înconjurat de un sobor de preoți, alături de părintele Arhimandrit Macarie Costea, starețul Mănăstirii Runc, stavrofora Lucia Chirvase, stareța Mănăstirii Ciolpani, obștea acestei mănăstiri, precum și fiii și fiicele duhovnicești ai părintelui Emilian.
La finalul slujbei, părintele Macarie a rostit un cuvânt de mângâiere și încurajare pentru toți fiii duhovnicești care l-au iubit pe părintele Emilian și pentru obștea Mănăstirii Ciolpani aducând în atenția celor prezenți activitatea pastoral – misionară și administrativă a părintelui Emilian care a fost un „neobosit slujitor al lui Hristos”.
Slujba de înmormântare a marelui duhovnic Arhimandrit Emilian Panait va fi săvârșită în ziua de miercuri, 05 iunie, ora 10.00.
Veșnică lui pomenire din neam în neam! Dumnezeu să-l ierte!